Tableta Apple, care va fi lansata azi la San Francisco, va oferi utilizatorilor un continut diferit de cel al e-readere-lor de la Amazon sau Sony, precum videoclipuri, fotografii colorate sau interviuri cu autorii cartilor, comenteaza Bloomberg. Gadgetul Apple va avea ecran multitouch si va include un numar extins de de aplicatii, printre care citirea de carti electronice, vizionarea de filme sau ascultatul muzicii.
Compania media Hearst Corp si editurile McGraw-Hill Cos. si Hachette Book Group au purtat discutii cu Apple pentru a oferi publicatiile acestora in format electronic pe noul dispozitiv. Tablet PC-ul le va permite editurilor sa ofere un continut mai interactiv, potrivit lui James McQuivey, analist la compania de cercetare Forrester Research Inc.
E-readerul Kindle, de la Amazon, si cele de la Sony, care domina piata in acest moment, au ecrane alb-negru si nu ofera continut video. Apple, compania care dezvolta telefoanele iPhone, va permite companiilor de publishing sa introduca abonamente lunare pentru utilizatorii care vor citi ziarele cu ajutorul tabletei, mai spus Bloomberg.
Tableta vine astazi
Steve Jobs, CEO Apple, a declarat la inceputul saptamanii ca gigantul american va lansa pe piata "un produs nou in legatura cu care suntem foarte entuziasmati". |n urma anuntului lui Jobs, actiunile Apple au crescut la inceputul saptamanii cu 5,33 dolari (2,7 procente) la 203 dolari la bursa NASDAQ, in timp ce actiunile Amazon au scazut cu 1,12 dolari la 120,31$.
Companii precum Plastic Logic sau Skiff intentioneaza sa vanda in acest an e-readere destinate citirii de reviste, ziare, harti sau documente pdf. "Pana acum, putine produse de pe piata au reusit sa satisfaca cerintele companiilor de publishing", a declarat Rich Maggiotto, director executiv al companiei de distributie de carti si reviste in format electronic, Zini