* Direcţia agricolă a înregistrat 33 de înştiinţări din partea producătorilor agricoli din judeţ, care cer activarea comisiei de constatare a calamităţilor generate de ger * cele mai multe semnale vin din comunele Chiscani şi Dudeşti
Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Brăila este asaltată cu zeci de cereri de către agricultorii care reclamă că gerul le-a afectat culturile înfiinţate în toamna anului trecut. Cele mai recente date în acest sens, centralizate la nivelul instituţiei, arată că până ieri după-amiază erau înregistrate 33 de înştiinţări, cele mai multe venite din Chiscani şi Dudeşti, câte 7 din fiecare comună. De asemenea, sesizări au venit şi din partea producătorilor agricoli de pe raza localităţilor Mircea Vodă, Viziru, Tufeşti, Vădeni, Salcia Tudor, Măxineni, Râmnicelu, Cazasu şi Ianca. De menţionat este că, în cursul zilei de luni, 25 ianuarie, DADR Brăila înregistrase 13 înştiinţări, în timp ce ieri s-au adăugat alte 20 de plângeri. Aşa cum arată primele date centralizate la DADR Brăila, cele mai afectate culturi sunt cele de rapiţă şi orz. De precizat este că Direcţia Agricolă a transmis mai departe înştiinţările către Prefectură, cea care, prin ordin, dispune înfiinţarea comisiilor de constatare a pagubelor provocate de ger.
În judeţul Brăila, în toamnă, au fost însămânţate circa 140.000 ha, din care: 33.717 ha rapiţă, 18.877 ha orz, 5.275 ha orzoaică de toamnă şi 84.527 ha de grîu. * Direcţia agricolă a înregistrat 33 de înştiinţări din partea producătorilor agricoli din judeţ, care cer activarea comisiei de constatare a calamităţilor generate de ger * cele mai multe semnale vin din comunele Chiscani şi Dudeşti
Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Brăila este asaltată cu zeci de cereri de către agricultorii care reclamă că gerul le-a afectat culturile înfiinţate în toamna anului trec