Elevul în vârstă de 17 ani, pasionat de breakdance şi de muzică, face bani de buzunar cântând la chitară în staţiile metroului bucureştean. În curând, va da şi spectacole de breakdance.
Pasiunea lui Angel pentru muzică şi dans s-a manifestat încă din copilărie, elevul luând lecţii de pian încă de la 10 ani. În tainele chitarei a fost iniţiat de un prieten din Brazilia şi a devenit captivat imediat de acest instrument.
„Un băiat din Brazilia a venit să facă voluntariat la un liceu privat din Piatra-Neamţ. Mi-a deschis ochii în domeniul artei şi mi-am cumpărat o chitară“, povesteşte Angel.
30 de lei într-o oră şi jumătate
De anul acesta, de când s-a mutat în Capitală pentru a-şi continua studiile la „Şcoala Olimpicilor“ - Liceul Internaţional de Informatică, Angel îi delectează pe bucureşteni cu melodiile sale la gurile de metrou.
„Cu toate că bucureştenii sunt mai reci decât locuitorii din Tecuci, oraşul meu natal, sunt şi persoane care apreciază arta şi frumosul. Metroul bucureştean este un loc inedit de a-ţi exersa talentul la un instrument muzical“, explică Angel.
Aşa se face că, într-o zi, numai într-o oră şi jumătate de prestaţie artistică la staţia de metrou Dristor, micul muzician a reuşit să strângă suma de 30 de lei cu melodia celor de la Eagles, Hotel California.
„Pe lângă distracţie, muzica este şi o metodă să mai fac rost din când în când de bani de buzunar. Am călătorit foarte mult în străinătate cu părinţii mei şi m-au inspirat cei care cântă în staţiile de metrou de acolo. Sunt apreciaţi şi fac o grămadă de bani“, adaugă Angel.
„Vreau să-i scot pe bucureşteni din rutină“
De patru ani, Angel s-a experimentat în breakdance, dans pe care îl consideră deja un stil de viaţă.
„Am fost premiat la concursul Summer Hazard», ce a avut loc anul trecut, la Bacău. Când am venit în Bucureşti m-am afil