Proiectele de investiţii ale lanţului Continental, începute în 2008 şi sistate în aprilie 2009, respectiv construcţia a câte două hoteluri în Capitală şi în Timişoara, vor rămâne blocate şi în perioada următoare, din cauza crizei economice, a declarat miercuri preşedintele companiei, Radu Enache. "Am oprit investiţiile şi am îngropat banii în terenuri. Este vorba de două hoteluri la Timişoara, un Continental Forum şi un Ibis, precum şi alte două unităţi pe bulevar
Proiectele de investiţii ale lanţului Continental, începute în 2008 şi sistate în aprilie 2009, respectiv construcţia a câte două hoteluri în Capitală şi în Timişoara, vor rămâne blocate şi în perioada următoare, din cauza crizei economice, a declarat miercuri preşedintele companiei, Radu Enache.
"Am oprit investiţiile şi am îngropat banii în terenuri. Este vorba de două hoteluri la Timişoara, un Continental Forum şi un Ibis, precum şi alte două unităţi pe bulevardul Mărăşeşti din Capitală, de asemenea un Continental Forum şi un Ibis. Terenurile le-am cumpărat la preţuri acceptabile, dar până una-alta am decis să îngropăm banii în pământ", a declarat Enache, într-o conferinţă de presă, organizată cu ocazia deschiderii hotelului de 5 stele Grand Hotel Continental de pe Calea Victoriei.
El a adăugat că valoarea totală a investiţiilor în cele patru hoteluri este de peste 62 milioane euro.
"În condiţiile actuale, ne punem întrebarea dacă să continuăm sau nu cu activitatea de investiţii. 2010 cred că va fi un an de mare cumpănă, pentru că, dacă în 2009 nu ştiam ce înseamnă criza, acum ştim şi suntem în continuare în căutare de măsuri care să ne ajute să trecem de această perioadă dificilă", a spus Enache.
Preşedintele Continental a adăugat că în următoarele şase luni compania va analiza situaţia de pe piaţa de profil, urmând să reia investiţiile în funcţie de evoluţia acesteia. @N