Disponibilizaţii din energie vor primi despăgubiri costisitoare plătite din bugetul de şomaj
Fiecare din cei 2.750 care vor pleca anul acesta va primi 32.000 de lei, aproape 24 de salarii medii nete pe economie
Statul plăteşte în 2010 şi 2011 aproape 90 de milioane de lei pentru a obţine "un preţ competitiv al energiei"
Excesul de zel de care dau dovadă guvernanţii în furia disponibilizărilor sărăceşte bugetul de stat/şomaj cu 44.552.000 lei numai anul acesta, pentru 2011 fiind estimat că va fi nevoie de 43.230.000 lei. Potrivit unui proiect de hotărâre care va fi discutat vineri în cadrul Comisiei de Dialog Social ce se va desfăşura la sediul Ministerului Economiei, "se aprobă Lista societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale aflate sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, la care se efectuează concedieri colective în anul 2010 şi care vor beneficia de prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare".
Numărul disponibilizaţilor de la fiecare societate este cuprins în anexa acestei HG şi prevede 1.600 de concedieri de la CN a Huilei Petroşani, 300 de la SN a Lignitului Oltenia, 200 de la CE Rovinari, 250 de la CE Turceni, 300 de la Termoelectrica şi 95 de la RA pentru Activităţi Nucleare - Drobeta Turnu Severin. Suma totală alocată până la 1 ianuarie 2012 se ridică la aproape 88 mil. lei pentru numai 2.745 de disponibilizaţi, adică