Un milion de lei este prima tranşă pe care guvernul trebuie să o plătească din bani publici pentru „epurările” pe motiv de „loialitate”. Sursa: Răzvan VălcăneanțuSursa: EVZ
1 /.
Guvernul României are de plătit în jur de un milion de lei consilierilor pe care premierul Emil Boc i-a dat afară din Corpul de Control şi Departamentul Antifraudă anul trecut, după introducerea angajamentelor de loialitate.
Până acum, 21 dintre aceşti funcţionari au câştigat în instanţă şi urmează să primească fiecare în jur de 50.000 de lei, în urma unor decizii executorii ale instanţelor.
Cum pierde guvernul banii
Instanţa a dispus reîncadrarea acestor angajaţi, dar şi plata salariilor aferente perioadei care s-a scurs de la data concedierii până la decizia instanţei.
“Cei care au câştigat au de primit aproape 50.000 de lei. Salariul mediu lunar în instituţie este de 4.000 de lei, şi această sumă se înmulţeşte cu numărul de luni care s-au scurs de la demitere până la decizia instanţei de repunere în funcţie, în majoritatea cazurilor 12 luni”, ne-a declarat deputatul PNL Alina Gorghiu, a cărei firmă de avocatură i-a reprezentat în instanţă pe 15 dintre cei concediaţi din Corpul de Control.
Fostul ministru al justiţiei Tudor Chiuariu a câştigat şi el 6 procese în care oameni puşi pe liber din Departamentul de Luptă Antifraudă au obţinut despăgubiri similare. Chiar dacă Secretariatul General al Guvernului a atacat deciziile la Curtea de Apel Bucureşti, cei doi avocaţi susţin că nu au emoţii că ar putea să piardă. Şi aceasta pentru că ordonanţa pe baza căreia s-au făcut concedierile a fost respinsă de Curtea Constituţională.
SGG zice că va face economie
Şefa Secretariatului General al Guvernului (SGG), Daniela Andreescu, susţine că instituţia a început plata salariilor, dar nu a aband