Finanţatorii externi spun că abia din 2011 se va produce o evoluţie consistentă a Produsului Intern Brut. Evaluarea FMI pentru eliberarea tranşei a treia şi a patra din împrumutul extern s-a încheiat fără mari surprize. Banii vin, însă creşterea economică susţinută mai întârzie.
Nu există restanţe mari în Programul Economic convenit cu România, aşa că cele 2,3 miliarde de euro de la FMI vor intra în contul statului - jumătate la Finanţe, jumătate la BNR - după 15 februarie.
Mai citeşte şi:
Franks: Numărul şomerilor ar putea atinge un milion de persoane până la jumătatea anului
Bogdan Baltazar: creşterea economică a României poate ajunge chiar la 2%
Potrivit experţilor, cea de-a doua evaluare va fi una pozitivă şi nu există motive ca boardul de la Washington să nu vireze banii. La rândul ei, Comisia Europeană va da drumul miliardului de euro ce va finanţa, în totalitate, deficitul bugetar la începutul lunii martie.
Datorii de neoprit
Chiar dacă evaluarea va fi una pozitivă, finanţatorii au atras atenţia, din nou, asupra cheltuielilor publice şi a arieratelor. Nivelul datoriilor acumulate de stat în economie a rămas marea restanţă a Guvernului, iar cei de la FMI par să fi depus armele în această privinţă.
Potrivit experţilor, restanţele întreprinderilor de stat afectează întreaga economie. „Unele companii de stat sunt foarte eficiente şi profitabile, altele îi costă pe contribuabilii români foarte mulţi bani, an de an. Unele au arierate care se împrăştie în întreaga economie", a declarat Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI la Bucureşti.
Oficialul a adăugat că instituţiile financiare internaţionale doresc să rezolve această problemă, dar că eliberarea tranşelor viitoare din acord nu va depinde de nivelul arieratelor. Pentru cel de la sfârşitul anului 2009, autorităţile au cerut din nou o derogare, după cea solicitată