Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Garcea versus Borcea, războiul treselor!

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 27 ianuarie 2010 ·

Mugur Mihăescu („Garcea“) a prefaţat derbiul din prima etapă a returului, Dinamo - Universitatea Craiova, ca fiind unul între „miliţienii“ susţinători ai celor două echipe de tradiţie din fotbalul românesc.

- Nu v-am mai văzut în ultima vreme pe „Ion Oblemenco“. De ce? Nu aţi avut timp sau nu mai iubiţi Ştiinţa?

- Am fost în toamnă în tribuna fostului „Central“ de vreo două ori, dacă nu mă înşel. E dificil din cauză că nu am timp, acesta-i motivul. La sfârşitul anului trecut am fost şi plecat în SUA o lună şi jumătate, adică înţelegi că e greu.

- Ştiţi pe ce loc a încheiat Universitatea Craiova turul campionatului? Ştiţi că antrenor principal al oltenilor este un olandez, Mark Wotte?

- Am aflat că Ştiinţa are un antrenor din Olanda, dar nu ştiu prea bine pe ce loc s-a clasat la sfârşitul turului. Am fost plecat din ţară şi m-am rupt de toate ştirile din România. Pe locul 10?

„Ştiinţa pe 14? Cum îţi aşterni, aşa dormi!“

- Pe locul 14, unul la un punct de zona retrogradării, un loc periculos!

- Ştii cum este în viaţă? Cum îţi aşterni, aşa dormi. N-am ce să comentez.

- Probabil că în retur veţi fi prezent pe „Ion Oblemenco“...

- Nu, nu... Dacă ăştia de la Universitatea Craiova or să joace chestia aia numită fotbal, atunci, da, o să vin! Dacă însă vor juca şi vor avea rezultatele de până acum, nu o să mai vin la meciurile lor. N-am ce să caut pe stadion în asemenea condiţii. Sau, dacă vin şi iarăşi voi auzi huiduieli şi altele, mai bine plec acasă.

- La Sadova?

- Da, la mine, la Sadova mea. Şi mai bine dau la peşte!

- Ce îi uraţi Universităţii Craiova pentru retur? Să scape de retrogradare, nu?

- Nu, nu pot să-i urez asta...

- Păi...

- Adică, să-i spui unui om, la care ai ţinut foarte mult, „te rog frumos, ieşi din «rahat»“?! Nu pot! Nu pot decât să urechez asemenea oameni şi să

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea s-a retras în ultimul moment de la Roland Garros. Anunțul trist al româncei

Adevarul acum 48 minute
Sorana Cîrstea a anunțat în urmă cu câteva minute că se vede nevoită să se retragă de la Roland Garros, din cauza unei accidentări. Jucătoarea de tenis de 35 de ani, aflată pe poziția 164 WTA, trebuia să joace mâine primul meci la Grand Slam-ul fran

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 3 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Rusia și Ucraina finalizează cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului

Mediafax acum 44 minute
Operațiunea de eliberare a prizonierilor s-a desfășurat în trei etape, de vineri până duminică, și a inclus în total 2.000 de persoane, 1.000 de fiecare parte, dintre care 120 civili. Duminică, 303 prizonieri ucraineni și 303 ruși au fost schimbați

Incident pe Otopeni, unde o femeie a încercat să intre ilegal în România cu trei copii și pașapoarte false

HotNews acum o ora
Femeia a aterizat duminică dimineață pe Aeroportul ”Henri Coandă”, cu o cursă aeriană de la New York. Ea a încercat să intre ilegal în ţară cu trei copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, a transmis Poliţia de Frontieră, citată de News.ro. Potri

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 2 ore
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Românilor de Pretutindeni - „Gândurile mele se îndreaptă către toți cei care trăiesc peste hotare”

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan a transmis un mesaj către „toți cei care trăiesc peste hotare”, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni. Iată ce spune acesta: „Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, gândurile mele se îndreaptă către toți cei care trăiesc peste ho

Elon Musk promite să acorde prioritate afacerilor, după noua defecțiune a platformei X

Mediafax acum 44 minute
Pe lângă conducerea rețelei de socializare X, a xAI (care dezvoltă Grok, chatbotul său de inteligență artificială), a producătorului de mașini electrice Tesla și a constructorului de rachete SpaceX, Elon Musk este implicat activ în guvernul lui Dona

Video Elicopterul lui Putin ar fi fost atacat cu drone în timpul vizitei din regiunea Kursk. Incidentul, relatat presa de propagandă rusă

Adevarul acum 57 minute
Președintele rus Vladimir Putin a zburat în regiunea Kursk, în cadrul unei vizite pe front, în 20 mai. Atunci elicopterul care îl transporta pe liderul de la Kremlin s-ar fi aflat în centrul unui atac cu drone necunoscute. Armata ucraineană nu a com

Nicuşor Dan depune luni jurământul în plenul comun al Parlamentului

Ziarul Financiar acum 50 minute
Preşedintele ales Nicuşor Dan va depune luni, de la ora 12:00, jurământul în în plenul comun al Parlamentului. Şedinţa comună a Parlamentului în cadrul căreia Nicuşor Dan va depune jurământul va începe la ora 12:00. Ulterior, la ora 13:00, va avea l

Premierul interimar, Cătălin Predoiu - „Românii din diaspora sunt parte integrantă din națiunea română“

Ziua Constanta acum 54 minute
Prim-ministrul interimar Marian-Cătălin Predoiu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni. Cătălin Predoiu a punctat că românii din comunitățile din afara granițelor, inclusiv cele istorice, aduc o contribuție valoroasă la soci

Vremea

București
acum

16°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

11°/13°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/12°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

16°
dum.

14°/17°
lun.

13°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

8°/16°
mar.

9°/18°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

8°/17°
lun.

10°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/22°