Patronul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că a făcut cea mai mare prostie cheltuind sume mari de bani pentru refacerea bazei sportive "Ion Oblemenco", deoarece primăria refuză acum prelungirea contractului de închiriere.
Finanţatorul oltean speră ca măcar să poată folosi terenurile de antrenament, pentru că îi va fi greu să-şi recupereze investiţile făcute, deşi a dat în judecată Primăria.
"Am văzut ce spune Solomon (n.r. - primarul Antonie Solomon), dar singurul răspuns pe care i-l dau este acesta: «Iartă-l, Doamne, că nu ştie ce face». Am ajuns ruşinea ţării! Am deschis proces şi ne judecăm în privinţa bazei «Ion Oblemenco». Eu sper să putem folosi măcar terenurile de antrenament. Ce să mai zic despre investiţia pe care am făcut-o acolo, în tribuna oficială a stadionului, în vestiare, gazon sau terenuri de antrenament… a fost cea mai mare prostie pe care am făcut-o că am cheltuit atâţia bani pentru a reface această bază sportivă", a spus Mititelu pe site-ul oficial al clubului din Bănie.
Mititelu îi sugerează primarului să înfiinţeze o altă echipă care să joace pe stadionului "Ion Oblemenco". "Nu ştiu dacă Solomon va face o altă echipă. Să facă, e dreptul lui. Ba chiar mă gândesc că ar fi mai bine aşa, să vadă şi primarul ce greu e să construieşti o echipă şi să o întreţii. Craiova este un oraş dificil, e greu să construieşti ceva în linişte aici. Eşti lovit din toate părţile, înjurat, ţi se pun beţe în roate", a afirmat patronul.
Adrian Mititelu spune că Antonie Solomon (foto) este vinovat de evacuarea echipei Universitatea Craiova de pe stadionul "Ion Oblemenco".
El a explicat că a semnat un contract conform căruia formaţia olteană va disputa meciurile din retur pe stadionul din Turnu Severin, inaugurat la 1 decembrie 2009.
"Solomon mi-a trimis direct înştiinţarea că l