- Cultural - nr. 468 / 27 Ianuarie, 2010 - Ati debutat cu publicistica si ati pus in slujba acesteia o mare parte din energia si talentul dv., timp de aproape o jumatate de veac, de la debutul din 1962. Ce v-a atras spre publicistica, a fost ea o trambulina pentru descoperirea literaturii? - Am debutat publicistic la 16 ani, desi primele poezii le-am trimis redactiei revistei pentru copii, Luminita. Pe atunci, aveam 7 sau 8 ani. Asadar, a fost invers. Mai intai literatura, apoi jurnalismul... in cazul ca acele mostre de talent nativ se puteau numi poezii. Nimic nu este intamplator pe lume _ in copilarie, am avut privilegiul sa locuiesc in casa bunicilor dinspre mama. Acolo, cei care aveau grija de educatia mea erau si unchiul, si matusa, Mihai si Margareta Arsene, doi dascali de moda veche, care isi luau misia de educatori foarte in serios. In serile lungi de iarna, ei citeau ziarele, revistele la care erau abonati. Apoi redactau stiri din satucul nostru pierdut printre colinele transilvane si le trimiteau la diferite redactii din Cluj sau din Bucuresti. Matusa era profesoara de limba rusa si corespondent voluntar la Krestianka, o revista pentru femei, cu redactia la Moscova. Eu eram cea care asteptam postasul, deschideam plicurile cu antentul, cu stampila aceea care ma fascina teribil. Traiam ca intr-un miraj, fabulam, continuam firul povestii unor scriitori-ziaristi, despre care aflam ca existau in orasele pe care le localizam numai pe harta. Din cealalta parte a mesei, la care-mi faceam lectiile, bunicul Simion imi hranea imaginatia cu povesti din Primul Mondial. Nu-mi spusese nimeni clar, dar intuiam ca eu nu voi ramane taranca, ca voi pleca intr-o buna zi la oras, sa ma fac, nu doamna, ci scriitoare. Citeam tot ce imi pica in mana, de la brosurile de educatie sanitara, pe care le aducea felcerul, care lua masa la noi, la Esenin si Tolstoi, ca sa nu mai spun: O