Dinu Săraru, controversatul director al Teatrului Mic şi Foarte Mic în Epoca de Aur, povesteşte într-un interviu în exclusivitatea pentru evz.ro, care erau metodele sale de a trişa cenzura. Sursa: Marinela Raţă Una dintre cheile folosite pentru a pune în scenă spectacole considerate un afront la adresa Tovarăşului, era chiar fiul acestuia, Nicu Ceauşescu.

În interviul acordat evz.ro, Dinu Săraru povesteşte cum s-a jucat la Teatrul Mic "O scrisoare pierdută", în care era ironizat chiar dictatorul. După ce a cunoscut sistemul îndeaproape, Săraru admite că Ceauşescu a avut şi bune şi rele, însă muncă oamenilor nu trebuie confundată cu personalitatea Tovarăşului şi cultul lui.

evz.ro: În perioada cât aţi fost director al Teatrului Mic şi Foarte Mic au fost puse în scenă piese îndrăzneţe, ca „Maestrul şi Margareta”, o premieră la acea vreme. Care a fost secretul dvs. să vă fericiţi de cenzură? Negociaţi cu ei? Eraţi ca şoarecele cu pisica?

Dinu Săraru: Repertoriul Teatrului Mic şi al Teatrului Foarte Mic au fost în atenţia cenzurii şi a securităţii pe măsura cozilor uriaşe la bilete care începeau de la Capşa şi coborau pe Sărindar până în capătul străzii, în Brezoianu, unde era şi Casa de bilete. Tineretul, predominant, venea de la trei noaptea şi ocupa trotuarul, cu saci de dormit şi chitare ! Să îmbrăcăm pe cei doi, Maestrul şi Margareta – (am jucat dramatizarea primii în lume, înaintea ruşilor de la Taganka care au trimis-o pe celebra Demidova, viitoarea Margaretă a lor, să vadă spectacolul şi care i-a pupat mâna Valeriei Seciu la sfârşitul reprezentaţiei) - Diavolul şi bunul Dumnezeu, Nişte ţărani, Ca frunza dudului din rai, Evul mediu întâmplător, Amurgul burghez, Dama cu Camelii, Richard al III-lea, -(un viitor Preşedinte al Alianţei civice, mi-a cerut de trei ori bilete să vadă spectacolul, el, însă, disident, poate ca specta