Mesajul a fost trimis. Multumesc!

16.000 de apartamente noi în Capitală în 2010

Publicat in Adevarul, miercuri 27 ianuarie 2010 ·

Stocul de locuinţe situate în ansambluri rezidenţiale mari depăşeşte în prezent 11.000 de unităţi.

Livrările de apartamente nou-construite din Bucureşti au atins un nivel-record anul trecut, când au fost finalizate peste 6.000 de astfel de locuinţe, potrivit companiei de consultanţă imobiliară Colliers International. Stocul de apartamente a ajuns astfel la 11.000 de unităţi. Şi asta în condiţiile în care tranzacţiile de pe acest segment au înregistrat un nivel minim. Constrânşi de clienţi Nivelul record al livrărilor a fost atins după ce dezvoltatorii s-au grăbit să finalizeze apartamentele. „Ei aveau deja întârzieri de 6-12 luni şi au fost constrânşi de cumpărătorii care-şi aşteptau apartamentele”, spun reprezentanţii Colliers. Stocul relativ mare în comparaţie cu cererea solvabilă care există în acest moment pe piaţă va face ca anul 2011 să fie unul foarte sărac în livrări. Colliers estimează că în 2011 vor fi livrate doar 1.300 de apartamente în ansambluri rezidenţiale cu peste 200 de unităţi. Această valoare este sub cea înregistrată în 2007, când au fost livrate 1.600 de apartamente. 30% dintre ansambluri vor avea probleme în 2010 Încă 5.000 de apartamente se aşteaptă a fi livrate în 2010. „Ţinând cont că aproximativ 2.000 de apartamente care erau anunţate pentru cea de-a doua jumătate a anului 2009 au fost reportate pentru prima parte a anului în curs, ne aşteptăm ca mai mult de 30% din locuinţele anunţate a fi livrate anul acesta să fie amânate”, afirmă reprezentanţii Colliers, care sunt însă optimişti pe termen mediu şi lung. Bucureştiul are nevoie de un număr considerabil de locuinţe noi, pentru a face faţă populaţiei în continuă creştere şi pentru a înlocui treptat apartamentele mai vechi de 50 de ani, „care ar trebui scoase din uz”, potrivit Ştefaniei Baldovinescu, manager consulting division în cadrul Colliers International.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°