* reclamaţia membrilor de sindicat vizând nerespectarea legislaţiei muncii şi a prevederilor CCM pe unitate a ajuns la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila * instituţia derulează un control în uzină * liderul Constantin Iarca spune că ofensiva sindicală va înceta dacă Victor Dyshlevich, preşedintele Consiliului de Administraţie al "Laminorul", va veni la discuţii cu muncitorii *
Inspectorii de muncă brăileni derulează de câteva zile un control la SC "Laminorul", aceasta în contextul în care organizaţia sindicală a uzinei anunţase încă de la începutul lunii că va sesiza instituţiile abilitate în plan local şi la nivel central cu privire la neregulile săvârşite de administraţie. "Noi am sesizat inclusiv Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila cu privire la nerespectarea legislaţiei muncii şi a Contractului Colectiv de Muncă pe unitate, iar instituţia a reacţionat corect, declanşând un control la unitate. În funcţie de concluziile actului de control, precum şi dacă preşedintele Consiliului de Administraţie al «Laminorul» vine la discuţii cu noi, sindicatul va hotărî dacă va merge mai departe cu acţiunea sa, chiar şi până la AVAS (Autoritate pentru Valorificarea Activelor Statului - n.r.) sau la Guvern", ne-a declarat liderul sindical, Constantin Iarca, punctând că ofensiva sindicală se va opri numai dacă preşedintele CA, Victor Dyshlevich, va veni la discuţii în unitate.
În altă ordine de idei, important de subliniat este că uzina "Laminorul" a finalizat colaborarea cu "Mechel Târgovişte", care a constituit o veritabilă gură de oxigen în lipsa de comenzi şi pe fondul accesului greoi la finanţări. "De la «Mechel Târgovişte» veneau comenzi pe partea de procesare şi noi primeam în schimb un procent mic pentru munca depusă. Acum avem propriile contracte, cu alte cuvinte avem comenzi şi, de asemenea, avem contractată şi materia primă. Practic