Cred că nu mai e loc nici măcar de o îndoială metodică, putem avea, în sfîrşit, o convingere mai solidă şi decît plictisul, vorba lui Brel: în România nu există limite pentru ridicol. De zile întregi pixurile nu ostenesc scriind despre prostia deloc paranormală a lui Geoană. Subiectul, ajuns şi în presa internaţională, pare inepuizabil. S-a ajuns pînă la consultarea unor oameni de talia lui Ion Vianu, e nevoie de asemenea opinii autorizate ca să putem afirma liniştiţi că soţii Geoană bat cîmpii. Dincolo de orice altceva, dincolo de toate defectele cît se poate de reale ale lui Băsescu, cum ar fi fost, totuşi, să avem un preşedinte care desluşeşte viaţa politică prin aburii parapsihologiei? Şi chiar dacă, aşa cum zice el, n-a fost bine înţeles, cum ar fi fost să avem un preşedinte incapabil să articuleze un mesaj clar, un preşedinte pururea neînţeles?
La urma urmei, ce e mai de plîns: că Geoană crede ce crede sau că o cohortă de ziariştidiscută, unii foarte serios, despre paranormal? Ca să parafrazez bancul cu Schumann şi Schubert, sînt de plîns şi una, şi alta, dar mai de plîns şi mai de plîns e că nişte inconştienţi, care cred că fac reforma învăţămîntului, vor să scoată teoria darwinistă din şcoli şi vor să înlocuiască bruma de cunoştinţe pe care o primeau pînă acum elevii cu aşa-numitele competenţe. Se va ajunge ca bieţii copii să nu mai înveţe decît „cum“, nu şi „de ce“. Atunci să te ţii gîndire critică şi domnia valorii. Nu de prostia lui Geoană mă cutremur, nici de veşnicia ei, ci de faptul că nimeni nu i-a văzut pînă acum anvergura. Omul a fost un foarte apreciat ambasador, a ajuns să conducă un mare partid, o mulţime de oameni şi-au pus în el speranţa că acel partid poate fi reformat, modernizat. Mai nou, o (altă?) mulţime de oameni sătui de hăhăitul băsesc şi l-au dorit preşedinte. În momentul acesta, Geoană pare inofensiv. Mai jos de-atî
