Fondul Monetar Internaţional a aprobat miercuri un împrumut de 114 milioane de dolari pentru Haiti, cea mai mare sumă pusă la dispoziţia autorităţilor acestei ţări după seismul din 12 ianuarie, confom unui comunicat dat publicităţii de instituţia financiară de la Washington, informează Reuters.
Potrivit reprezenţanţilor FMI, banii vor ajunge în Haiti până la sfârşitul acestei săptămâni, iar rambursarea lor va începe în 2015.
Necesităţile din Haiti sunt imense şi presante. Majorarea sumelor acordate de FMI aduce resursele în numerar necesare de urgenţă statului, a subliniat directorul general al FMI, Dominique Strauss-Khan.
Ajutorul constă dintr-un împrumut de urgenţă de 102 milioane de dolari, neînsoţit de nicio condiţie şi fără dobândă, la care se adaugă un credit de 12 milioane de dolari în cadrul acordului de asistenţă aprobat în noiembrie 2006.
ANterior, FMI anunţase că va încerca să obţină anularea datoriei contractate de Haiti, statutul instituţiei nepermiţându-i să facă donaţii statelor membre.
Şi Banca Mondială a anunţat, imediat după seism, acordarea unui ajutor de urgenţă de 100 milioane de dolari pentru statul haitian.