Acum cîteva minute am aflat că a murit Salinger. Da, Nouă povestiri şi De veghe în lanul de secară au rămas, ca să zic aşa, orfane. Mă rog, la 91 de ani cîţi avea Salinger, nu prea ai multe altele de făcut. Iar peretele vieţii sale se vede că a dat nas în nas cu peretele morţii după ce şi-or fi zis înainte de asta „Ne întîlnim la colţ!”

Azi, mai precis cu cîteva ore în urmă, a fost ziua desăvîrşită a peştelui banană, care n-a mai reuşit să iasă din ascunzătoarea lui din cauză că a mîncat atît de multe banane, încît n-a mai avut loc prin gaura prin care a intrat.

Acum, undeva la mine în cap, aud împuşcătura care a pus capăt zilelor ciudatului care nu se mai putea înţelege decît cu copiii, după ce se întorsese din război şi încerc să-mi imaginez ce e în capul Omului care rîde, cînd a simţit – fiindcă a simţit, cu siguranţă! – că Salinger a murit. Ce-o fi zicînd puştiul revoltat din De veghe în lanul de secară cînd o fi aflat că tînărul scriitor care l-a scos în lume, a ieşit din lume la vîrsta, pentru el indecentă, de 91 de ani? Spre deosebire de mine, cred că personajul lui Salinger a aflat cu profund sictir că omul din spatele său şi-a permis să supravieţuiască atît de mult.

Cînd am citit, în adolescenţă, cărţile lui Salinger, nu-mi venea să cred, după fiecare pagină în parte, că aşa ceva există. Mulţi scriitori, din toată lumea – am observat după aceea – nu numai că au acceptat existenţa cărţilor lui, dar au început să scrie altfel, după apariţia lor.

Să fim cinstiţi, Saliunger e unul dintre cei cîţiva scriitori ai secolului 20 care au tras macazul literaturii universale, influenţîndu-i pe consacraţi şi metamorfozîndu-i pe debutanţi care au devenit salingerieni, indiferent despre ce ar fi scris.

Retragerea lui Salinger din viaţa publică după vreo patru cărţi publicate şi pe vremea cînd, chiar şi pentru mine, era un scriitor tînăr, l-a s