Antrenorul echipei Steaua Bucuresti, Mihai Stoichita, a declarat, miercuri, la intoarcerea din primul cantonament, efectuat in Antalya, ca este greu sa castige titlul in Liga I cu actualul lot pe care il are la dispozitie, dar admite ca aceasta performanta nu ar fi o misiune imposibila.
Mihai Stoichita a precizat ca nu este nemultumit ca in primul cantonament din Antalya nu a avut mai multi jucatori noi in lot. "Arat eu a om nemultumit? E greu de castigat campionatul cu lotul actual, dar nu imposibil. Mereu este loc de mai bine", a spus Stoichita. Intrebat daca fundasul portughez care a evoluat pentru Rapid, Joao Paolo Andrade, ar putea veni la Steaua, Stoichita a raspuns: "S-ar putea. Sunt discutii, tatonari. Nu depinde de mine asta, sunt probleme de bani si cu asta, basta".
Tehnicianul crede ca fratii Artiom si Arman Karamyan isi doresc sa vina la Steaua. "Am discutat cu fratii Karamyan, dar nu despre venirea lor la Steaua. Are cine sa discute cu ei despre acest subiect. Dar probabil ei isi doresc sa vina la Steaua, cine nu-si doreste sa vina la Steaua? si Mihai Stoichita si-a dorit sa vina la Steaua si a reusit", a mentionat el, spunand ca este multumit de prestatia jucatorilor sai in primul cantonament din Antalya. "Am avut conditii foarte bune si scopul pe care mi l-am propus l-am atins: pregatirea fizica foarte buna. Sunt semne bune pentru viitor, sper sa confirmam si in campionat. Sa speram ca vom reusi si achizitii. Singurul meu vis este sa castig campionatul cu Steaua si sper sa devina realitate", a precizat Mihai Stoichita.
Steaua a sustinut in primul cantonament din Antalya un meci amical, incheiat la egalitate, scor 1-1, in compania gruparii Red Bull Salzburg, si un joc-scoala, pierdut, scor 0-1, cu formatia antrenata de Mir-cea Lucescu, sahtior Donetk. Steaua va pleca in cel de-al doilea cantonament al iernii tot in