Dacă Lobonţ sau Chivu au succes la echipele străine, Florian Filip are succes la editurile străine. Este unul dintre cei mai bine vînduţi şi cei mai traduşi scriitori români din noua generaţie. Şi singurul publicat în America, la prestigioasa editură Houghton Mifflin Harcourt.
A lăsat presa pentru scris, acum mai bine de zece ani, a publicat trei romane şi a ajuns, alături de Ana Blandiana şi Mircea Cărtărescu, autorul român cu cel mai mare succes de public în străinătate. Şi nu-i exclus să fie cel mai priceput la fotbal dintre scriitori. Ţine cu Dinamo pentru că "o încasa" de la băieţii mai mari, fani Craiova. "De vreme ce mi s-a pus pecetea de dinamovist, am ajuns şi să cred în ea, chiar să fiu dinamovist fanatic, la cîte palme peste ceafă mi-am luat. Cînd am ajuns în Drumul Taberei, pe la şase ani jumate, eram dinamovist de-a gata"
- "Îmi pare rău că mănînc prea puţine cireşe, că fumez prea multe ţigări şi că îmi dau seama, pe zi ce trece, că n-o să ajung fotbalist". Chiar aţi vrut să fiţi fotbalist?
- Jucam fotbal pînă cădeam din picioare. Cred că optzeci la sută din timpul din afara somnului asta făceam, aşa încît n-aveam cum să nu visez asta. Dar dacă se poate să ajungi fotbalist direct, aşa, să te trezeşti direct pe teren şi să înceapă meciul, cam la modul ăsta era visul, fără partea asta nevăzută, alergătură, urletele antrenorului, cafteli. Am văzut cum e şi nu era de mine.
- Cum vi se pare atmosfera pe stadioanele de la noi?
- S-a schimbat mult, nu mai vine lumea ca pe vremuri. În sistemul ăla absurd din ultima perioadă a lui Ceauşescu, fotbalul aduna nu numai microbişti, aduna toate pasiunile, pînă şi rivalităţile politice se mutau între echipe. Cu televiziunea de două ore şi în lipsa filmelor, pur şi simplu fotbalul îţi oferea singura bucăţică de viaţă adevărată şi probabil singura formă de concurenţă
