Au fost mai mulţi călugări şi ordine călugăreşti catolice, care şi-au disputat oraşul în veacul al XVIII-lea. Unul dintre aceste ordine a fost acela al piariştilor, care părăsea comuna Sântana, în al cărei Antologhion istoric sînt consemnate cîteva momente importante pînă la anul 1788, cînd piariştii părăsesc localitatea, pentru a se stabili în cetatea Timişoarei. Aceste date sînt, în mare, următoarele: în 1736 sosesc cei dintîi emigranţi şvabi în străvechea aşezare Comlăuş (atestată prin 1331). După şase ani, se bate ţăruş pentru comuna Sântana, în următorii ani, adică în 1748, se termină sistematizarea, peste trei ani locuitorii sfinţesc Biserica Catolică, iar după doisprezece izbucneşte flagelul ciumei, în amintirea căreia avem astăzi monumentul baroc al Sfintei Treimi din Piaţa Unirii din Timişoara, chiar în faţa Palatului Guvernatorilor Banatului. (Cf. unui studiu finanţat deOpen Society Institute, autor Gheorghe-Dorel Zărna, 1999, în www.primariasantana.ro). În 1788, pleacă ordinul piarist din Sântana şi preia mînăstirea şi biserica franciscanilor de Bosnia, care se aflau la cuţite cu iezuiţii, ei înşişi pe cale de a fi interzişi în toată Europa. În biserica franciscanilor de Bosnia se aflau pe atunci mai multe obiecte preţioase, potire şi diamante rare, donate de binefăcătorul ordinului, nobilul bosniac Damian Bibics, care i-a şi adus în pămîntul Banatului, după ce au plecat armatele sultanale. Acelaşi ordin al franciscanilor de Bosnia a avut nenumărate daraveri, certuri cu iezuiţii, stîrnite de pofta de a conduce Congregaţia Sfîntului Ioan de Nepomuk, patronul catolic al Banatului, aşa cum era umilul vlădică Iosif de la Partoş pentru rascienii valahi. Întru cinstirea lui Ioan de Nepomuk ne-a rămas cea mai veche statuie a provinciei, care a fost pitită de fostul regim în spatele Bisericii Catolice dinspre Gara de Nord, colţ cu bulevardul pe care se afl