Mircia Gutău, condamnat ieri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani şi jumătate de închisoare, sub acuzaţia de complicitate la luare de mită, s-a predat la poliţie azi-noapte. Fostul viceprimar al oraşului, Nicolae Dicu, a fost şi el reţinut. Astăzi, în jurul orei 13.00, cei doi au fost transferaţi din arestul Poliţiei Vâlcea la Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş. Sursa: AgerpresSursa: AgerpresSursa: Nicoleta Ene
1 /.
Aseară, în jurul orei 22.00, trei poliţişti de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Vâlcea l-au căutat pe primar la locuinţa sa din Râmnicu-Vâlcea pentru a pune în executare mandatul, însă acesta părăsise domiciliul cu aproximativ o oră înainte de sosirea poliţiştilor.
Anunţat de familie, Gutău s-a întors în oraş şi s-a predat singur la sediul Poliţiei Vâlcea. „A fost extrem de cooperant, nu au fost niciun fel de probleme. Fostul viceprimar a fost ridicat de acasă de către poliţişti”, a declarat Gabriel Ciobotoiu, purtător de cuvând al Poliţiei Vâlcea.
Azi-noapte. Poliţişti în civil la locuinţa primarului Mircia Gutău
Foto: Nicoleta Ene
Gutău şi Dicu au petrecut în arestul Poliţiei Vâlcea aproximativ 14 ore, timp în care au fost amprentaţi şi examinaţi din punct de vedere medical. Primarul a fost vizitat de familie, care i-a adus mai multe pături şi lenjerii, dar şi de foştii săi colegi de partid, viceperimarii oraşului Eusebiu Veţeleanu şi Romeo Rădulescu.
Pe de altă parte, avocatul lui Mircia Gutău a depus o contestaţie în anulare împotriva sentinţei formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Este o cale extraordinară de atac, nu pot să ştiu care sunt şansele de succes ale acesteia, însă ca apărător am datoria să încerc, mai există o şansă”, a declarat avocatul Octavian Fi