Acum 20 de ani, pe 28 ianuarie 1990, avea loc la București marea demonstrație a opoziției unite, primul mare protest popular împotriva Frontului Salvării Naționale, formațiunea ce preluase puterea pe 22 decembrie 1989.
Manifestația se dorea un protest față de transformarea FSN în partid politic, decisă cu câteva zile mai înainte, contrar promisiunilor solemne făcute de cei care preluaseră puterea. Aceștia asiguraseră națiunea că vor gestiona treburile țării doar până la primele alegeri libere. Și că, dacă vor dori să rămână în politică după aceea, vor intra în partidele deja existente.
În acea duminică însorită, ca de primăvară, peste 100.000 de oameni se strânseseră în Piața Victoriei, la momentul de vârf al manifestării. Televiziunea Română, numită pe atunci și ”Liberă”, a boicotat însă evenimentul, invocând că nu putea filma deocrece afară era ... ceață. Bucureștiul era astfel izolat mediatic de restul țării, TVR (L) fiind singurul post de televiziune la vremea aceea.
Ce a urmat, în mare, se știe: spre seară, relativ puținii manifestanți rămași în piață au atacat sediul Guvernului. Au intervenit contramanifestanți simpatizanți ai FSN și au avut loc ciocniri. Peste noapte, au venit minerii din Valea Jiului, spre a ”restabili ordinea”. A doua zi, luni, minerii defilau în camioane prin București, aclamați de o parte a populației, în timp ce alți bucureșteni lăsau ochii în jos.
Atunci s-a strigat pentru prima oară în libertate ”Moarte intelectualilor!” și ”Noi muncim, noi nu gândim!” Au fost devastate sediile partidelor și ale unor ziare de opoziție.
Dacă transformarea Frontului în partid a fost ”păcatul originar” al democrației postrevoluționare românești, ziua de 28 ianuarie a marcat, simbolic, divizarea românilor în pro- și anti-FSN, în pro- și anti-Iliescu. Între ”stânga” fesenistă și opoziția de ”dreapta” – ghilimelele erau va
