Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ZOOM OUT. De unde sar statolatrii

Publicat in Observator Cultural, joi 28 ianuarie 2010 ·

În 2009, numărul disponibilizărilor din sectorul public supradimensionat a fost nesemnificativ, în timp ce numărul celor concediaţi din sectorul privat a fost enorm, de ordinul sutelor de mii; în plus, în 2010 se aşteaptă continuarea concedierilor accelerate din sectorul privat. Am auzit cîţiva analişti economici protestînd, dar în mare această aberaţie a rămas netaxată, fiind considerată ceva normal şi de la sine înţeles. Extrem de jalnic mi se pare că, într-o ţară în care aproape toată intelectualitatea influentă şi cu pretenţii publice e de dreapta, nu am auzit o singură voce care să ia apărarea sectorului privat; nu doar din partea marilor moguli păltinişeni, dar nici măcar din partea celor mai tineri, ceva mai aplicaţi şi mai puţin autizaţi de Heidegger. Desigur, ideologia şi cauza nu se suprapun întotdeauna, de fapt se suprapun destul de rar. Iar dacă o cere cauza, atunci se pot găsi argumente în favoarea a orice, sau în favoarea oricărei absenţe de atitudine. Evident, guvernarea PDL-PSD a protejat pînă în pînzele albe sectorul de stat din motive electorale; motive explicabile şi acceptabile, într-o anumită măsură, în orice sistem democratic, însă în acest caz ele depăşeau orice limită acceptabilă. După ce, într-un an de criză severă, Guvernul a refuzat practic să facă orice concediere din sectorul public, lăsînd pe seama sectorului privat toată povara economică şi toate suferinţele individuale, acum, după alegeri, miniştrii au început să vehiculeze, simulînd prost elanul marilor reformatori, cifre de concedieri care par ameţitoare; cea mai „curajoasă“ dintre ele: 100.000 de disponibilizări din sectorul public. Ce înseamnă 100.000 de concedieri din sectorul public? Absolut nimic. Pe lîngă faptul că cifra e mult inferioară numărului de posturi adăugate inutil în administraţie în ultimii cîţiva ani, în sectorul public există (a spus-o liderul sindical Bo

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok a devenit nefuncţional în SUA cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a interdicţiei

News.ro acum 2 ore
TikTok a devenit nefuncţional în SUA, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unei noi legi de interzicere a platformei, informează BBC. Un mesaj apărut pe aplicaţie pentru utilizatorii din SUA spunea că a fost promulgată o lege care interzic

Horoscop pentru duminică, 19 ianuarie 2025. Sănătatea este vulnerabilă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 40 minute
Berbec Sanatatea este vulnerabila, de aceea ingrijeste-te mai mult in aceste weekend. Pe de alta parte, te preocupa treburile de rutina atat cele de la serviciu, cat si cele domestice. Recomandabil este sa nu depui eforturi mari. Duminica te vei sim

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Sărbătoarea religioasă de astăzi, 19 ianuarie 2025, în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum 35 minute
În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea cuvioşilor noştri părinţi Macarie Egipteanul şi Macarie Alexandrinul. Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta b

TikTok este nefuncţional în SUA. Mesajul afișat utilizatorilor: „Suntem norocoşi că Trump va lucra cu noi la o soluţie”

HotNews acum 47 minute
TikTok a devenit nefuncţional în SUA, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unei noi legi de interzicere a platformei. Utilizatorii americani au văzut pe aplicație un mesaj prin care au fost anunțați că a fost promulgată o lege care interzi

SUA: Mii de oameni au manifestat la Washington împotriva învestirii lui Trump

News.ro acum 10 ore
Câteva mii de persoane, majoritatea femei, s-au adunat sâmbătă la Washington pentru a protesta faţă de învestirea preşedintelui ales Donald Trump, unele purtând pălăriile roz care au marcat protestul mult mai amplu faţă de prima sa învestire în 2017

Sebastian Burduja: La această oră, energia eoliană este cea mai importantă resursă din mixul energetic de producţie

Mediafax acum 11 ore
El a mai spus că, în viziunea sa, una din atribuţiile unui ministru este să informeze publicul şi să explice lucrurile. „Energia e un domeniu tehnic, dar avem nevoie de ea în fiecare clipă. De aceea, voi continua să explic cu fiecare ocazie cum func

SuperLiga: Remiză între Oțelul Galați și Petrolul Ploiești

HotNews acum 11 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în etapa a 22-a din SuperLiga. Lotul Oțelului a suferit numeroase modificări în această perioadă de transferuri, cea mai importantă producându-se pe banca tehnică

UPDATE - Maramureş: Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa prin munţi au solicitat ajutorul autorităţilor române. Echipe ale Salvamont şi Poliţiei de Frontieră intervin / Ei au fost găsiţi într-o zonă accidentată şi cu depuneri de zăpadă - FOTO, VIDEO

News.ro acum 9 ore
Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa în România prin munţi, în judeţul Maramureş, au solicitat ajutorul autorităţilor române după ce au constatat că nu ştiu unde se află. Salvamontiştii maramureşeni intervin, sâmbătă seară, alături de poliţiş

Donald Trump lansează criptomoneda $TRUMP

Mediafax acum 12 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat lansarea criptomonedei $TRUMP, un aşa-numit „meme coin”, destinat să capitalizeze popularitatea preşedintelui şi a mişcării pe care o reprezintă. Anunţul a fost făcut pe platformele Truth Social şi X

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°