(Menţionez că titlul de mai sus trebuie citit cu un ton plin de patos, dar totodată ironic, aşa cum face Mircea Badea când recită unele articole).
Am primit ieri seară un SMS, de la o fostă colegă (din PRESĂ! ca să nu se sperie Mircea Badea că îl urmăresc serviciile de informaţii) în care îmi spunea că iarăşi fac parte din subiectele emisiunii “În gura presei”. Cum aseară nu am prins momentul artistic, azi dimineaţă am făcut cafeaua, am dat de mâncare la câine şi m-am postat în faţa televizorului, ca să îl urmăresc pe cruciatul Antenelor cunoscut sub numele de război “jurnalistul care face şpagatul pe două scaune şi uneori umblă cu pene pe fund”.
Şi începe Mircea Badea. Şi îmi povesteşte biografia pe post, a doua oară, ba nu! chiar a treia oară! în mai puţin de o lună. Vă daţi seama, “cel mai bun jurnalist din ţară” – cum l-a desemnat publicul de la 10 pentru România, este fascinat de biografia mea! Că altfel nu-mi explic! Ce onoare! Promit că, atunci când mă voi decide să-mi pun viaţa pe hârtie şi să o public, primul exemplar din biografie, cu autograf, i-l voi dedica lui! Colegii lui insistă să folosească cea mai urâtă fotografie cu mine de pe internet (de fapt o captură dintr-un video) pentru a ilustra emisiunea, dar, mă rog! Aici nu vorbim de aparenţe, ci de substanţă, de principii, de idei, desigur.
Nu am înţeles foarte bine dacă şi ce anume reproşa articolului meu referitor la oferta României pentru Republica Moldova. Doar că folosea tonul acela patetic pe care l-am menţionat la început. A! Şi m-a făcut pupinbăsistă, sau ceva de genul ăsta. Dar nu e vina mea că el alege doar articolele mele în care apare ceva pozitiv despre administraţia României şi le interpretează cum vrea el. Eu nu l-am făcut pupingeonist, de exemplu.
În orice caz, nu ştiu cât costă publicitatea în cadrul emisiunii lui Mircea Badea, dar, dacă vrea, să-mi taie chitan
