* un tânăr de 21 de ani din Brăila s-a luat la bătaie în prima zi a anului cu un alt bărbat, pe care l-a înjunghiat în abdomen * deşi bătaia a fost provocată de victimă, tânărul agresor stă acum la răcoare în aşteptarea sentinţei
Un brăilean în vârstă de 21 de ani riscă să facă puşcărie, pentru că a înjunghiat un bărbat în abdomen. Alin Coman a fost arestat preventiv pentru că, în noaptea de Sf. Vasile, aflat la o petrecere într-un imobil situat în municipiul Brăila, a participat la o bătaie şi i-a înfipt un cuţit în abdomen adversarului său. Totul s-a petrecut pe 1 ianuarie 2010, în jurul orei 23.00. Coman fusese invitat la o petrecere dată de o tânără în cinstea prietenului ei, pe care îl chema Vasile. În aceeaşi curte mai locuieşte o familie, din care face parte şi victima - Virgil Şaim, în sânul căreia se sărbătorea o zi de naştere. Aşa cum au aflat ulterior oamenii legii, Virgil Şaim şi fratele lui, Cezar Şaim, s-au hotărât să participe la petrecerea dată de tânăra care locuieşte în aceeaşi curte cu ei. De altfel, tânara respectivă este căsătorită cu fratele lor, Auraş Şaim, însă acesta se află în detenţie de 3 ani, iar între ei şi cumnată există o relaţie de duşmănie. Cei doi fraţi s-au dus la uşa tinerei, deja beţi, şi au cerut să fie lăsaţi să intre, lucru pe care cumnata lor nu l-a făcut. După 15 minute, timp în care şi-au mai făcut curaj cu nişte alcool, cei doi fraţi au revenit la uşa cumnatei lor încercând să forţeze intrare în casa acesteia şi înjurând ca la uşa cortului. În holul casei însă, le-au ieşit în întâmpinare fratele cumnatei lor şi Coman Alin. Între cei patru a izbucnit o altercaţie, iar cei doi fraţi au fost scoşi din casă prin îmbrânceli. În curtea imobilului, Cezar Şaim s-a luat la bătaie cu fratele cumnatei lui, iar Virgil Şaim s-a bătut cu Coman Alin. La un moment dat, Coman s-a trezit pe jos, cu Virgil Şaim deasupra lui, cărân