Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaştag l-a „mirosit” pe interlopul Moldovei

Publicat in Adevarul, joi 28 ianuarie 2010 ·

Corduneanu a abandonat sportul de performanţă pentru a deveni şef de clan. Fost coleg la Lotul Olimpic al României cu luptătorul Costel Corduneanu, Feri Vaştag spune că interlopul ieşean este un tip duplicitar.

Povestea clanului mafiot care a terorizat ani la rând întreaga Moldovă a făcut înconjurul ţării. Practicile lui Costel Corduneanu şi a interlopilor pe care acesta îi conduce au ajuns şi la urechile lui Francisc Vaştag, fostul campion mondial şi european de box. În perioada în care activa ca pugilist în cadrul Lotului Olimpic, Feri l-a cunoscut pe liderul „Clanului Cordunenilor”.

Provenit dintr-o familie nevoiaşă, cu 11 copii, Costel Corduneanu a participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice la lupte libere, timp în care a legat o relaţie de amiciţie cu Feri Vaştag. „Şi anul trecut ne-am întâlnit. A fost aici, la Reşiţa, la un turneu de lupte. Mie nu-mi vine să cred. Eu îl cunosc ca pe un om calm, cuminte şi respectuos”, a spus Vaştag.

„În 1996 am fost la Barcelona cu el şi tot vorbea de fraţii lui, vreo zece, dacă nu mă înşel. El avea grijă de ei pentru că era cel mai mare. Chiar spuneam că uite ce frumos, câştigă şi el un ban la lupte şi îşi ajută întreaga familie”, a adăugat Feri Vaştag. „E o jumătate de om, nu poţi să spui despre el că era vreun munte de om sau vreun urs mare şi rău. Poate viaţa şi anturajele l-au făcut să ajungă acolo. Lipsurile, nu ştiu ce l-o fi împins să facă asta. Oricum, nu ai voie să faci aşa ceva indiferent cât de greu ai duce-o. A fost un luptător bun. Noi tot timpul ne-am înţeles bine. La Olimpiadă discutam, ne mobilizam unul pe altul”, a adăugat fostul campion mondial.

Viaţă dublă

Potrivit acestuia, Corduneanu pare să fi dus o viaţă dublă. „În 2004, la Atena, a venit ca spectator. Atunci deja auzisem unele lucruri despre el. I-am spus atunci: «Ce faci mă? Uite ce se aude. Hai bă că sunt poveş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 12 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 54 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 42 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 17 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 35 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 28 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°