Prefectul judeţului, Claudiu Iorga Palaz, a trimis treizeci şi trei de mandate poştale ale căror destinatari sunt consilierii judeţeni.
Prin acest demers, reprezentantul Guvernului în teritoriu solicită ca, în prima şedinţă a Consiliului Judeţean Constanţa, aleşii judeţeni să adopte o hotărâre care să aibă ca obiect desemnarea unui reprezentant al autorităţii deliberative în Comisia de organizare a referendumului pentru demiterea primarului oraşului Cernavodă, Mariana Mircea.
Potrivit directorului Cancelariei prefectului, Corina Cuşa, adresele au fost trimise la domiciliul consilierilor judeţeni, prin mandat poştal cu confirmare de primire, însă şase dintre plicuri au fost returnate Instituţiei Prefectului judeţul Constanţa. În consecinţă, prefectul Claudiu Palaz i-a invitat pe consilierii judeţeni Stelian Nicolae Fronescu (PSD), Petrică Munteanu (PSD), Viorel Ciutureanu (PNL), Gheorghe Mihăeşi (PSD), Ghoerghe Şuţu (PD-L) şi Dionisie Culeţu (PD-L) să ridice, personal, adresele respective de la sediul Instituţiei Prefectului Constanţa.
Menţionăm că reprezentantul Guvernului în teritoriu a recurs la această „tactică" întrucât adresele nr.15039 din 17.12.2009 ale Instituţiei Prefectului s-au lovit de refuzul nejustificat al conducerii Consiliului Judeţean Constanţa de a desemna un reprezentant care să facă parte din comisia ce va fi numită, ulterior, prin ordin al prefectului, în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (5) din Legea 215/2001 republicată. „Instituţia Prefectului a transmis în data de 8 ianuarie, fiecărui consilier judeţean, o nouă adresă, prin mandat poştal, prin care i se aduce la cunoştinţă obligativitatea desemnării unui membru care să facă parte din respectiva comisie", a menţionat Corina Cuşa. Dacă aleşii judeţeni nu se vor conforma solicitării formulate de prefect în baza normativelor în vigoare, „se va aprecia că autoritatea de