Vânzările au scăzut anul trecut cu peste 55 de procente, la circa 500.000 unităţi
Atât consumatorii individuali cât şi cei corporate nu au mai cumpărat calculatoare ca în trecut
Piaţa PC-urilor din România a înregistrat, anul trecut, o scădere de peste 55% în volum, de la 1,08 milioane unităţi, în 2008, la circa 500.000 de PC-uri, reiese din datele preliminare ale companiei de consultanţă International Data Corporation (IDC), citate de producătorii de profil. Sectorul, care cuprinde notebook-uri, desktop-uri şi servere, a fost afectat anul trecut în primul rând de criza financiară, care a condus la scăderea cererii în rândul consumatorilor individuali şi al firmelor mici şi mijlocii, peste care s-a suprapus şi amânarea multor proiecte din sectoarele public şi al corporaţiilor.
Ultimul trimestru de anul trecut a salvat piaţa de la un adevărat dezastru
În ultimele trei luni ale anului 2009, piaţa PC-urilor din România a înregistrat o creştere comparativ cu trimestrele anterioare, volumul fiind de peste 200.000 de unităţi. La nivelul primelor nouă luni, conform datelor furnizate de producători, piaţa PC-urilor din România a ajuns la circa 293.500 de unităţi.
"În linie cu îmbunătăţirea generală a mediului economic de care piaţa IT este strâns legată, în trimestrul al patrulea a existat o cerere mai mare în toate segmentele de piaţă, faţă de trimestrul anterior, în primul rând pe segmentele companiilor mici şi mijlocii şi al consumatorilor individuali, dar şi pe segmentele corporaţiilor şi în sectorul public, unde mai multe proiecte amânate în prima parte a anului au fost finalizate în ultimele trei luni", a declarat Mihai Guran, directorul reprezentanţei Dell pentru România şi Bulgaria, citat de Mediafax.
De trei ori mai multe PC portabile vândute decât desktop-uri
Dell a înregistrat, anul trecut, o ma