Pentru Oreste Teodorescu, viaţa este o aventură care merită trăită. Prezentatorul emisiunii „Codul lui Oreste“, de la B1 TV, a vorbit despre armonie şi compromis, despre forme fără fond şi influenţe.
Adevărul: Te-ai simţit vreodată ca un outsider în peisajul TV de acum?
Oreste Teodorescu: Nu. Mi-am găsit un loc armonios, cald şi plin de farmec la B1, unde mă pot exprima în conformitate cu ceea ce gândesc.
Cum te pregăteşti pentru fiecare nouă emisiune?
Am avut mult timp de documentare în cei patru ani cât am lipsit „de pe sticlă".
Care sunt cărţile care te inspiră şi pe care le-ai recomanda cu plăcere?
Iată câteva titluri balsamice: „Amintiri, vise, reflecţii"- C.G.Jung; Emanuel Swedemborg - „Raiul şi Iadul"; Huxley - „Porţile percepţiei" şi multe altele legate de hermetism, gnosticism, spiritualitate.
Dacă ar fi nevoie să lucrezi la un alt proiect TV, ce gen de emisiune ai aborda?
Nu îmi fac niciodată planuri. Însă mă antrenez să pot face faţă onorabil oricărei provocări. Viaţa este o aventură minunată şi eu sunt gata oricând să pornesc în căutare de noi sensuri.
Este nevoie de compromisuri în munca unui prezentator TV?
Compromisul nu este necesar niciodată. Să vă dau un exemplu. Când Roma a decis cruciadă împotriva catarilor s-au sistematizat tot felul de metode de a deconspira un gnostic prin opoziţie cu bunul catolic. Gnosticii respectau toate formele de viaţă, aşadar nu ucideau nici măcar o muscă, iar regimul de viaţă era strict vegetarian. Soldaţii inchiziţiei îi obligau pe cei susceptibili de erezie să ucidă un câine, ca să demonstreze non apartenenţa la nucleul creştin gnostic. Foarte mulţi au ales rugul...
Cum suporţi criticile?
Le suport foarte bine. De fapt, acestea îmi netezesc în fiecare zi egoul.
Cât de importantă este pentru tine imaginea (haine şi accesorii)?
Mă interes