De scris despre: Gheorghe Iova Gheorghe Ene Max Blecher Caragiale De scos din caietefişe ....: Călinescu Sadoveanu Argument PRORSUS este o prepoziţie latinească de care am fost îndrăgostit multă vreme, mai ales prin anii 70-80 cînd elaboram teorii peste teorii. PRORSUS înseamnă înaintare în linie dreaptă, dar prin anii ’70-’80 eu mă consideram un scriitor de texte, un autor stereofonic în totală contradicţie cu prepoziţia în discuţie. Mi s-a părut totuşi că pentru a înţelege ce este textul trebuie să văd mai întîi ce este proza. Într-un caiet privat notam la întîmplare observaţii de uz personal, dar am început încetul cu încetul să scriu şi articole critice. Făceam analize şi comentarii în reviste. Pînă la urmă textele mele s-au transformat în proză. Am început să iau proza în serios şi ca profesor. Am colaborat la dicţionare didactice, am scris şi despre cîteva cărţi la comandă. Dar în general am scris despre ce am vrut şi despre ce m-a atras. După 1990 m-am trezit în postura de universitar şi am făcut un curs despre proza paşoptistă. N-am avut niciodată curajul să scriu despre Caragiale. Despre HortensiaPapadat-Bengescu am scris pentru că mi s-a cerut o prefaţă, despre Rebreanu pentru că mi s-a cerut o contribuţie la un volum colectiv. Însă în tot acest timp am încercat să înţeleg ce mă fascinează în cazul lui Radu Petrescu sau Mircea Nedelciu, cel mai bun prieten al meu şi cel care m-a influenţat cel mai puţin. Mi s-au cerut nenumărate răspunsuri la anchete şi nu le-am ocolit, pentru că voiam să înţeleg într-adevăr de ce proza este o înaintare în linie dreaptă. Cînd se întîlneşte ea cu textul. Şi uite aşa s-a adunat o carte. Văd acum în ea un mic tratat de simptomatologie clinică. Şi nu cred că greşesc prea tare. Nu am citit orice şi nici oricum. În tot ceea ce am citit am încercat să văd metamorfozele acestui drum înainte pe care îl indică prepoziţia PRORS