- Comentariu - nr. 469 / 28 Ianuarie, 2010 Ninsorile si gerul de-acum ne-au facut sa uitam pornirea de primavara in plina iarna, de acum doua-trei saptamani, cand stratul subtire de zapada se topise, la "avansurile" temperaturilor primavaratice. Stiam, vorba ardeleanului, ca "iarna n-o manca lupul", asteptam contraofensiva iernii, dar, vorba stramosului, "carpe diem", am trait cu totii "clipa" de primavara furisata in ograda iernii. Ne-am bucurat iesind la un gratar la iarba verde (?!), la cules ghiocei, ori te miri pe unde si-a mai gasit romanul locatii de consumat frumusetea clipei. Intr-un singur loc, bucuria n-a fost plenara, si anume, la volanul unei masini (in mers). La topirea zapezii, drumurile si-au aratat… goliciunea, inclusiv… gaurile negre sau, pentru pudibonzi, "craterele lunare". Apoi, prin multe zone din tara, raurile, blocate pe alocuri de sloiuri, au deversat (un semnal de alarma pentru primavara), undeva, nu mai tin minte, puhoiul a lovit, doborand un picior de pod… Bine ca venira ninsorile si gerul care, intr-un timp de executie rapid, reparara, peticira drumurile. E drept, termenul de garantie al lucrarii Mamei Natura este scurt, si anume, pana la o noua, atipica manifestare intempestiva a primaverii in plina iarna. Dar, daca tot vorbii despre drumuri si poduri, supun atentiei domniilor voastre o straveche si dilematica poveste. Exista dacologi care pun la indoiala paternitatea construirii podului peste Dunare, de la Drobeta. Sunt ipoteze care sustin ca podul ar fi fost construit de Burebista, inaintea campaniilor (101-102 si 105-106) de cucerire a Daciei de catre romani. Podul a fost durat pentru o mai buna si rapida gestionare, pasnica, a teritoriilor dacice de pe malul drept al Dunarii. La a doua invazie romana, cea din 105-106, urmasul lui Burebista, darzul rege Decebal, a incendiat structura de lemn a podului, pentru a intarzia, a incetini