- Cultural - nr. 469 / 28 Ianuarie, 2010 Cunosc doar datele de identificare: autori, titlu, editura. Indeajuns pentru o prima impresie, dar nici pe departe indeajuns pentru a patrunde in esenta cartii. Si-atunci, ce pot spune? Pe autori ii cunosc: pe seniori mai mult, pe juniori mai putin. Pe primii i-am vazut crescand: in varsta, in scolaritate, in profesiune, in preocupari. Am trait alaturi de ei multe evenimente importante. Pe juniori i-am intalnit mai rar, dar de fiecare data in imprejurari in care si-au dovedit dragostea lor de bine si frumos. Cred ca nu multi tineri se mai apleaca asupra traditiei, isi pretuiesc obarsia si izvorul datator de intelepciune al culturii populare asa cum o fac ei. Pe acesti "fii de onoare ai satului" (Serbeni) sau "careul de asi" _ cum ii numesc reporterii scriind despre ei _ eu i-as numi pe cei patru membri ai familiei parintelui Negrutiu "cautatori si aflatori de comori" acolo unde nu mai stim sa le cautam, in satul romanesc; si odata aflate, date spre a imprastia lumina. Ulita spre cer? Incerc sa cuprind intr-un gand marginirea si nemarginirea. Cand faci primii pasi dincolo de ograda parinteasca, ulita satului ti se pare imensa. Te poti chiar rataci in ea. Pe masura ce cresti, orizontul se largeste, dar mereu ramane marginit. Pana unde? Pana cand? Pana acolo si atunci cand intelegi ca ulita duce spre nemarginire, spre imensitate si eternitate, spre cer. Si pana cand intelegi ca, desi colbul este mereu altul, tarana din care el se naste este mereu si vesnic aceeasi: ulita satului. Pe ulitele satului Serbeni… Generatii dupa generatii, barbati si femei s-au indreptat zilnic, in zori, spre campul datator de bucate, s-au intors osteniti, s-au odihnit si-au luat-o de la cap in ziua urmatoare. S-au inchinat dimineata si seara, cand au pornit la drum, inainte si dupa fiecare masa, multumindu-i Domnului pentru bunatate. In acest spir