Cea mai frumoasă poveste despre bucate afumate am citit-o în "Legende sau basmele românilor", a lui Petre Ispirescu. Iată cum ar fi apărut ele: "Un bărbat îşi tot dojenea nevasta cea de-a doua că nu face bucate la fel de bune ca cea dintâi.
Într-o zi, când aşeză bucatele la foc, se dete după alte treburi ale casei şi venind să mai vază bucatele, ele se afumaseră. Ea se gândea cât de nemulţumit are să fie bărbatul ei când lui nu-i plac nici când sunt făcute după tot şartul lor, darămite acum, când sunt afumate. S-ar fi apucat biata femeie să facă alte bucate, dar n-avea timp. Era târziu.
Trebuia să vie de prânz bărbatul. Puse masa şi-l aştepta cu inima cât un purice. Când îl văzu se făcu mică-mititică şi nu ştia cum să umble cu binişorul pe lângă dânsul. Femeia aştepta, când-când să-i zică cine ştie ce pentru că bucatele nu sunt bune. După ce mâncă, bărbatul zice: Mulţumesc ţie, Doamne, că ai luminat pe femeia mea să-mi gătească măcar o dată bucate care să-mi placă şi mie. Pasă-mi-te, nevasta dintâi îi făcea tot bucate afumate". Mai în glumă, mai în serios, astăzi ne bucurăm de adevărate metode de afumare a cărnii, iar combinaţiile sunt foarte reuşite. Cea mai frumoasă poveste despre bucate afumate am citit-o în "Legende sau basmele românilor", a lui Petre Ispirescu. Iată cum ar fi apărut ele: "Un bărbat îşi tot dojenea nevasta cea de-a doua că nu face bucate la fel de bune ca cea dintâi.
Într-o zi, când aşeză bucatele la foc, se dete după alte treburi ale casei şi venind să mai vază bucatele, ele se afumaseră. Ea se gândea cât de nemulţumit are să fie bărbatul ei când lui nu-i plac nici când sunt făcute după tot şartul lor, darămite acum, când sunt afumate. S-ar fi apucat biata femeie să facă alte bucate, dar n-avea timp. Era târziu.
Trebuia să vie de prânz bărbatul. Puse masa şi-l aştepta cu inima cât un purice. Când î
