Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euranet – 28 Ianuarie

Publicat in rfi, joi 28 ianuarie 2010 ·

La Londra a debutat conferinţa internaţională privind Afganistanul care reuneşte aproape 70 de ţări. Conflictul din Afganistan a fost unul din subiectele despre care a vorbit şi preşedintele Barack Obama în discursul susţinut în faţa naţiunii, având în vedere că americanii îşi sporesc prezenţa în teatrul de operaţiuni. Fostul premier francez Dominique de Villepin a fost achitat în dosarul Clearstream. Situaţia românilor din Italia revine în atenţia opiniei publice din ambele ţări după cazul şocant al unei fetiţe de 13 ani care a încercat să se sinucidă din cauza insultelor primite la şcoală.

La Londra a debutat conferinţa internaţională privind Afganistanul care reuneşte aproape 70 de ţări. Un anunţ important a făcut în deschiderea întâlnirii premierul britanic Gordon Brown care spune că transferul securităţii către forţele afgane va începe anul acesta. Pe de altă parte oficialul britanic anunţă înfiinţarea unui fond internaţional menit să finanţeze programul de reintegrare a insurgenţilor afgani. Discutăm subiectul în 40 de minute.

Conflictul din Afganistan a fost unul din subiectele despre care a vorbit şi preşedintele Barack Obama în discursul susţinut în faţa naţiunii, având în vedere că americanii îşi sporesc prezenţa în teatrul de operaţiuni. Pe de altă parte, în condiţiile în care într-un an de când se află la Washington, Obama a pierdut mai mult de jumătate din susţinători el a încercat să-i asigure pe americani că ieşirea din criză este foarte aproape. Care a fost ecoul discursului prezidenţial ne spune corespondentul RFI la New York Radu Tudor.

Fostul premier francez Dominique de Villepin a fost achitat în dosarul Clearstream. Un vast complot politic ce ar fi vizat în special destabilizarea lui Nicolas Sarkozy înaintea alegerii sale la preşedinţie. Ne reaminteşte întregul scandal Vincenţiu Iluţiu.

Situaţia românilor din Italia

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum o ora
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Netanyahu, dezamăgit de Biden pentru nesusținerea sancțiunilor împotriva CPI

Ziare.com acum 27 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat "surprins şi dezamăgit" într-un interviu difuzat duminică de faptul că administraţia americană nu susţine sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI), al cărei procuror doreşte un mandat

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum o ora
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 3 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 5 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Ministerul de Externe confirmă cetăţenia română a celor două tinere decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia / A treia persoană este căutată în continuare

News.ro acum o ora
Ministerul de Externe confirmă duminică cetăţenia română a celor două persoane decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia. Ministerul mai anunţă că reprezentanţii oficiului consul

Ciucă, despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele: Este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile

News.ro acum 2 ore
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele că este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile.

Mourinho a semnat cu Fenerbahce pe stadion, în faţa a peste 45.000 de fani

News.ro acum 2 ore
Antrenorul portughez Jose Mourinho a semnat duminică înţelegerea cu gruparea turcă Fenerbahce. Evenimentul s-a petrecut pe arena clubului din Istanbul în faţa a peste 45.000 de fani. Jose Mourinho a fost numit duminică antrenor al grupării turce Fen

Nicolae Ciucă, despre o colaborare cu USR: Orice opţiune este pe masă / În această perioadă scurtă de când am intrat în politică am învăţat un lucru, în politică niciodată să nu spui niciodată

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre o colaborare cu USR că orice opţiune este pe masă, el precizând că în această perioadă scurtă de când a intrat în politică a învăţat un lucru, şi anume că în politică niciodată să nu spui n

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
joi

20°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
joi

17°/27°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°