Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Câştigătorul Festivalului de la San Remo 2009, în turneu în România

Publicat in Adevarul, joi 28 ianuarie 2010 ·

Franco Midiri, laureatul Festivalului Melodiei de la San Remo din anul 2009, va susţine sâmbătă seara un concert special la Sibiu, concert care dă stratul unui turneu pe care cântăreţul îl va susţine în mai multe oraşe din România pe parcursul anului. Italianul se declară îndrăgostit de România şi spune că speră ca, până la sfârşitulturneului, să poată cânta şi o piesă românească.

După succesul înregistrat anul trecut la Festivalul Melodiei de la San Remo, cu piesa “E! Sai che cosa c’è”,, italianul Franco Midiri va susţine anul acesta un turneu care se va cuprinde 16 oraşe din România. Startul seriei de concerte se va da sâmbătă seara, cu un concert special programat la Sala Thalia, începând cu ora 19.00 şi se va încheia în luna decembrie, cu un mega concert în aer liber, în cadrul căruia interpretul îşi va lansa cel de-al patrulea album „ Am ales Sibiul pentru deschiderea turneului datorită ecoului pe care oraşul l-a avut în anul 2007, când a fost Capitală Culturală Europeană“, a declarat Franco Midiri. Preţul unui bilet la concertul de sâmbătă seara este de 25 de lei.

Vrea să înveţe româneşte

Acesta spune că, pe parcursul turneului său în România, publicul va avea ocazia să cunoască atât piesele care l-au consacrat , cât şi multe alte melodii ale artiştilor consacraţi italieni. „ Aş fi vrut să aduc şi o piesă românească, dar din păcate nu stăpânesc româna prea bine. Poate la finalul turneului, când voi lansa şi următorul album, voi fi pregătit”, a completat artistul.

În scop caritabil

Potrivit organizatorilor, o parte din încasările de la concert vor merge la o asociaţie umanitară, a cărui nume urmează a fi anunţat în timpul spectacolului. De altfel, în toate concertele programate prin ţară, o parte din câştiguri vor fi îndreptate spre diferite acţiuni umanitare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a câștigat Supercupa României, după 2-1 cu CFR Cluj

HotNews acum 58 minute
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seară, pe Stadionul Steaua din București. Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+1), în tim

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 38 minute
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 3 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

21°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°