Un film pentru pasionati, Limita autocontrolului incinta, in ciuda seriozitatii nejustificate din final, oferindu-ne ocazia sa iertam greselile unui cineast prea cool ca sa pacatuiasca prin perfectiune. Jim Jarmush are film nou, The Limits of Control!(Limita autocontrolului, traducerea mea subiectiva, pina la aparitia in cinematografele din Romania). Exista anumiti regizori care provoaca o curiozitate febrila cu fiecare film nou, indiferent de atentia prefabricata in sfera publica. Spectatorii lor au dobindit un gust deosebit, o aroma imposibil de falsificat pe ecranele publicitare din centru. Sigur, exista si un trailer la The Limits of control care ar putea rula linistit in intersectii, indeplinind cerintele de dinamism comercial specific Hollywood-ului. Atit ca nu are nimic de-a face cu filmul, iar cei care-l stiu pe Jarmush ca autor al Permanent Vacation(1980), Stranger Than Paradise(1984), Down by law(1986), Night on Earth (1991), Dead Man (1995), Coffee and Cigarrettes(2003) sau Broken Flowers (2005) („Flori frinte", singurul distribuit pina acum in cinematografele noastre, oficilizat prin traducere) ii vor aprecia umorul de a promova un film lent, mustind de smecherie filosofica, printr-un trailer de serie B. Jarmush e un adevarat independent. De la succesul cu Stranger Than Paradise (minimalism alb-negru cu umor negru, personaje cool deziluzionate), constantele filmelor sale au fost, pe linga scenarii si regie constant bune, prezenta muzicienilor in distributie (saxofonistul de jazz John Lurie in Stranger..., Tom Waits in Down by Law etc.), experimentul formal, personajele ratate cu potential spiritual imens. Amintind, ca atmosfera si dimensiune nelumeasca, de Dead Man (calatoria spre moarte a contabilului Johnny Depp in Vestul indepartat de secol 19), The Limits of controlurmareste un personaj singur (denumit Singuraticul) in misiunea sa pe tarim iberic. Act