Am urmărit palavrele pe marginea cazului Mutu şi mi s-a întors stomacul pe dos: probabil că am luat sibutramină fără să ştiu. Căci nici Mutu n-a ştiut, nu?! L-o fi dopat Sfântul Duh.

„Sper să scape nepedepsit", au ieşit la rampă patrioţii. Eu, unul, sper să fie pedepsit exemplar! Astfel, va avea timp să consume tot ce-i doreşte inimioara: şi cocaină, şi sibutramină, şi chefuri nocturne, şi puicuţe de Dorobanţi.

„Poate că i s-a întins o capcană", a glăsuit un mutolog. Sigur că da, că doar nu mai au italienii altceva de făcut decât să-i întindă capcane lui Mutu. Mai dă un gol, îi mai întind o capcană. Reuşeşte o dopietta - pac, două capcane... Cu ochii pe inamicii văzuţi şi nevăzuţi, „Briliantul" (ha-ha-ha!) a uitat să fie atent la un individ extrem de periculos, care-i întindea capcane la tot pasul: Adrian Mutu.

„Naţionala are mare nevoie de Mutu", se prostesc unii oameni de fotbal. Să fim serioşi: naţionala nu are nevoie de un rătăcit fără caracter. De Mutu a fost nevoie în toamnă, dar marele fotbalist a dispărut în braţele unui mafiot din Novi Sad.

Eu, unul, prefer o naţională care să piardă mizând pe fotbalişti oneşti decât una care să câştige cu drogaţi şi cu interlopi! Sigur, varianta ideală este să ai şi caractere, şi victorii.

Sportul naţional al acestei ierni a fost o sublimă stupiditate: Mutu dă goluri şi aşteaptă telefonul lui Răzvan... Îl va chema Răzvan pe Mutu?... Răzvane, sună-l pe Mutu!

Nu, Răzvane, nu-l chema pe Mutu! Chiar dacă ar scăpa nesuspendat şi ar da cinci goluri pe meci, să nu-l mai chemi niciodată! Tricoul echipei naţionale nu poate fi pudrat cu pulberi fine ori tăvălit prin hogeacuri interlope!

„S-a întâmplat tocmai acum, când dădea gol după gol", au mai chibiţat unii. Răspuns cartezian: poate că tocmai de aceea dădea gol după gol...

Acum, Mutu e considerat recidivist. Dar nu-i adevărat! P