Inconştinenţa unor şoferi care circulă pe drumurile din judeţ în stare de beţie cruntă sau fără a avea permisul de conducere provoacă de multe ori tragedii. Poliţiştii au preîntâmpinat trei astfel de cazuri, dar nu întotdeauna aceste episoade au un final fericit.
În cadrul unei acţiuni menită să contribuie la creşterea gradului de siguranţă a traficului şi de diminuare a cauzelor generatoare de accidente, poliţiştii prahoveni l-au depistat la Boldeşti-Scăieni pe Cornel S., în vârstă de 57 de ani, din Bucov, care conducea un autoturism, deşi nu avea carnet de conducere.
Fără permis a fost prins la Strejnic şi Nicolae P., doar că acesta era şi sub influenţa băuturilor alcoolice, aparatul etilotest indicând 0,86 mg alcool pur în aerul expirat. Ca să fie neregulamentar până la capăt, acesta circula şi cu numerele de înmatriculare expirate.
Beat circula prin localitatea Comarnic şi Ion Eugen, în vârstă de 40 de ani, din localitate. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Toţi aceşti pretinşi şoferi sunt cercetaţi penal de poliţişti.