…discursul lui Obama despre Starea Uniunii s-a terminat de mai bine de doua ore, dar comentariile continua pe cateva canale, cu invitati din ambele tabere, cu analisti politici, sondaje de opinie care mai sofisticate si care mai traznite (cum s-a votat pe twitter in Illinois?!?), s.a.m.d. Aflat in scadere de popularitate, cu trei victorii republicane in ultimele trei competiti guvernamentale, discursul a fost asteptat cu sufletul la gura: va reusi Obama sa rastoarne acest trend printr-un singur discurs?
Parerile sunt impartite, la fel si sondajele, dar vectorul e limpede: Obama si-a imbunatit imaginea sifonata, dar nu atat de putin cat ar fi vrut republicanii si nu intr-atat de mult pe cat ar fi dorit -o (unii) democrati.
Cateva observatii personale, la cald:
Obama a adoptat o strategie in aparenta sigura si, tocmai de aceea, riscanta – a fost un discurs “si-si”, nu unul “ori-ori”. Si bipartizan, dar presarat si cu critici la adresa impotentei democratilor de a-si impune punctul de vedere in ciuda majoritatii din House si Senat. A promis intalniri saptamanale cu liderii democrati si republicani, dar le-a atras is republicanilor atentia ca politica luatului lui “NU” in brate poate aduce beneficii electorale pe termen scurt, dar dauneaza tarii pe termen lung. Si-a facut si mea culpa, dar a aratat si cu degetul. A vorbit despre taierea taxelor pentru americanii cu venituri mici, medii si catre mari, a firmelor mici si mijlocii, dar si despre cresterea taxelor celor care castiga peste 250,000 de USD pe an si a marilor corporatii. A atacat ultima decizie a Curtii Supreme, prin care corporatiile sunt asimilate persoanelor fizice si, in virtutea Primului Amendament, au voie sa pompeze cati bani vor in campaniile electorale (inclusiv coropratiile straine) si asta in prezenta judecatorului Alito, care a murmurat “this is not true” [Nota: Asupra acestui sub