Pelicula „Nine“, cu Daniel Day-Lewis, este lansată astăzi în cinematografele din România. „Nine“ este regizat de Rob Marshall, cel care a mai realizat musicalul „Chicago“, premiat cu şase Oscaruri în 2003.
Musicalul este o adaptare după capodopera regizorului italian Federico Fellini, „8 ½". Eroul principal, Guido Contini, interpretat de Daniel Day-Lewis, este un regizor bântuit de toate femeile din viaţa sa.
Arogant şi egoist, Contini vrea să dea un sens vieţii sale şi să scrie un scenariu pentru noul său proiect cinematografic. Mai are doar o săptămână până la începutul filmărilor şi încearcă disperat să găsească răspunsuri şi inspiraţie de la soţie, amantă, muză şi mamă.
Eşec la box-office
Acestea sunt interpretate de nume sonore din lumea cinematografiei - Nicole Kidman, Sophia Loren, Judi Dench, Penelope Cruz, Marion Cotillard, Kate Hudson şi debutanta Fergie, solista formaţiei Black Eyed Peas.
Scenariul a fost scris parţial de regizorul Anthony Minghella, care a murit în mod tragic în 2008, la doar 54 de ani. În ciuda tuturor artiştilor talentaţi care au participat la realizarea peliculei - majoritatea actorilor în roluri principale au primit Oscaruri sau măcar nominalizări - criticii au dat filmului calificative proaste, numindu-l „momeală" pentru premiile Academiei.
Filmul nu a avut succes nici la încasări. Realizat cu un buget de 80 de milioane de dolari, „Nine" a câştigat doar 18 milioane în SUA şi puţin peste 3 milioane în restul lumii.
Marion Cotillard, care a jucat-o pe soţia lui Guido Contini, a fost lăudată pentru interpretarea sa. În schimb, specialiştii au fost de părere că Day-Lewis, un actor care de obicei nu greşeşte, a făcut unul dintre cele mai proaste roluri ale carierei. Cu toate acestea, numerele muzicale prezentate în film au fost apreciate, iar „Nine" a primit cinci nominalizări la Globurile de Aur,