Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările la viitoarea autostradă, Arad-Timișoara, îngheţate la -12 grade

Publicat in Adevarul, joi 28 ianuarie 2010 ·

Muncitorii rabdă cu greu una dintre cele mai friguroase ierni din ultimii ani. Construcţia autostrăzii a fost deja întârziată, iar temperaturile scăzute îi pun în dificultate pe responsabilii tronsonului Arad-Timişoara.

La un an de la semnarea contractului pe tronsonul de autostradă Arad-Timişoara, lucrările au bifat deja câteva întârzieri. Încadrarea în timp a construcţiei este pusă acum în pericol de frigul de afară. Gerul din ultima perioadă dă bătăi de cap muncitorilor de pe şantiere, care rabdă tot mai greu temperaturile de -12 grade Celsius. Doze bune de cafea şi ceaiuri lungi şi fierbinţi, alături de pauze dese, reprezintă reţeta cea mai convenabilă pentru muncitorii zgribuliţi de frig.

„Se munceşte destul de greu, mai ales în zona asta, lângă Mureş, unde simţim şi mai rău frigul. Încercăm să ţinem ritmul pentru a ne încadra în termenul de finalizare, mai ales că şi aşa sunt întârzieri. Sperăm să se mai încălzească un pic pentru a putea grăbi un pic lucrările”, a spus Marius Covaci, unul dintre muncitori.

Întârzierile pot fi recuperate

Scepticii pun întârzierile pe seama proastei gestionări a contractului şi a lucrărilor la tronsonul de autostradă, dar Eugen Pistru, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, asigură că acestea vor putea fi recuperate în decursul acestui an. „Nu avem o cifră exactă a zilelor sau a săptămânilor întârziate, dar pot să vă spun că e vorba doar de întârzieri mici. În această perioadă lucrările au fost sistate, tocmai din cauza temperaturilor scăzute, iar întârzierile vor putea fi recuperate odată cu încălzirea vremii”, a declarat în această dimineaţă secretarul de stat.

Pază strictă în zona şantierului din Alfa

În această dimineaţă, doar câţiva muncitori şi-au făcut apariţia pe şantierul din cartierul Alfa, dar firma de securitate care gestionează paza pe şantier a fost la datorie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 2 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 10 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Microsoft dezvoltă un cip care ar putea aduce la realitate computerele cuantice în doar câţiva ani

News.ro acum 2 ore
Microsoft a dezvăluit miercuri un nou cip care, potrivit companiei, demonstrează că computerele cuantice ar putea deveni realitate în "câţiva ani, nu în decenii", transmite Reuters. Prin această declaraţie, Microsoft se alătură companiilor Google şi

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Administraţia Trump vrea să reducă bugetul Pentagonului. Comandamentul European nu se află pe lista de excepții

HotNews acum o ora
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a cerut personalului său să se pregătească pentru reducerea bugetului militar american cu zeci de miliarde de dolari pe an, potrivit Washington Post, o decizie care ar putea provoca o opoziţie puternică

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 9 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Vremea

București
acum

-5°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-7°
joi

-7°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°