Grecia nu a cerut ajutorul financiar al niciunui alt stat şi este victima speculatorilor care caută o "verigă slabă" în zona euro, fiind interesaţi de moneda comunitară, a declarat, astăzi, premierul elen George Papandreou, citat de Reuters. Sursa: Codrin Prisecaru
Germania şi Franţa au negat informaţiile apărute în mass-media referitoare la intenţia de a acorda ajutor financiar Greciei pentru ca ţara, membră a zonei euro, să depăşească problemele bugetare.
Statul elen este hotărât să reducă deficitul bugetar şi să obţină fonduri doar de pe pieţele financiare, cu precădere cele din Europa, a adăugat Papandreou.
Premierul, prezent la Forumul Economic de la Davos, a afirmat că Grecia nu va părăsi zona euro şi va respecta reglementările comunitare pentru a reduce deficitul bugetar şi pentru a implementa reforme structurale.
Tensiune şi speculaţii
"Este un atac asupra zonei euro din partea unor interese, politice sau financiare, iar adesea statele sunt folosite ca veriga slabă a zonei euro", a spus el.
Şeful guvernului Spaniei, Jose Luis Rodriguez Zapatero, ţară care deţine preşedinţia Uniunii Europene, a luat apărarea Greciei, declarând la aceeaşi întrunire, organizată la Davos, că cei care pun în prezent presiune pe euro sunt aceeaşi care s-au opus înfiinţării monedei unice în 1990.
Piţele financiare iau în calcul posibilitatea ca Grecia să nu-şi poată onora obligaţiile financiare, punând astfel presiune pe moneda comunitară. În ultima perioadă au apărut chiar speculaţii privind excluderea statului elen din zona euro.
Euro a coborât sub pragul de 1,4 dolari pentru prima dată din iulie, din cauza problemelor Greciei, în timp ce primele de risc cerute de investitori pentru a achiziţiona obligaţiuni ale statului elen au urcat cu 4,05% peste nivelul titlurilor Germaniei, co