Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorul Marius Iacob: Cautarile avocatei Elodia Ghinescu vor fi reluate in primavara

Publicat in Romania Libera, joi 28 ianuarie 2010 ·

Anchetatorii merg in continuare pe varianta unei crime in cazul avocatei Elodia Ghinescu, iar odata cu venirea primaverii cautarile acesteia vor fi reluate, a afirmat, joi, la Vaslui, procurorul Marius Iacob, citat de Agerpres.

El a precizat ca ancheta nu a fost blocata, dar ca, din cauza conditiilor meteo nefavorabile, cautarile au fost stopate.

Anchetatorii nu exclud varianta condamnarii faptasului chiar daca nu va fi gasit cadavrul avocatei.

"Pana in prezent, nu exista niciun semn ca Elodia ar trai, deci varianta de ancheta initiala este cel mai bine conturata. In Romania au fost patru condamnari pentru anumite cazuri de omor fara sa existe cadavrul victimei si avem si o practica europeana in acest sens. Pedepsirea unei persoane pentru omor nu e conditionata in mod exclusiv de identificarea cadavrului. Ancheta se afla intr-un stadiu avansat, dar, din pacate, lipseste obiectul principal al cauzei. Speram ca o sa gasim pana la urma cadavrul. Ancheta nu este intr-un punct mort, dar a fost o perioada in care nu am mai putut derula unele activitati de scotocire. Asteptam sa vina primavara", a spus Marius Iacob, seful Sectiei Penale a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

El a participat, joi, impreuna cu procurorul general Laura Codruta Kovesi, la prezentarea raportului de activitate a unitatilor de parchet din judetul Vaslui.

Anchetatorii merg in continuare pe varianta unei crime in cazul avocatei Elodia Ghinescu, iar odata cu venirea primaverii cautarile acesteia vor fi reluate, a afirmat, joi, la Vaslui, procurorul Marius Iacob, citat de Agerpres.

El a precizat ca ancheta nu a fost blocata, dar ca, din cauza conditiilor meteo nefavorabile, cautarile au fost stopate.

Anchetatorii nu exclud varianta condamnarii faptasului chiar daca nu va fi gasit cadavrul avocatei.

"Pana in

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Dedeman despre explozia violentă de la magazinul din Botoșani! Mai multe persoane au fost rănite

Ziua Constanta acum 17 minute
Reprezentanții Dedeman au oferit astăzi un punct de vedere după explozia violentă de la magazinul din Botoșani. Potrivit unui comunicat oficial, astăzi, 7 iunie 2024, în jurul orei 10:30, în incinta magazinului Dedeman Botoșani, a avut loc o exploz

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum 52 minute
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum o ora
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Nicu Covaci, internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara

Ziua Constanta acum o ora
Artistul Nicu Covaci a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean Constanța, noaptea trecută, însă colegii săi de trupă au transmis că starea artistului în vârstă de 76 de ani este stabilă, notează Știri pe Surse. „Nicu Covaci este într-o sta

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum 2 ore
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

(P) Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul şi şansa de a-şi decide propriul destin. Duminică, votaţi cu inima!

News.ro acum 2 ore
Dragi români, Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie şi respect - pentru ţara noastră şi pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în faţa unei decizii care va modela vi

Sondaj la comanda PSD: Gabriela Firea, pe primul loc în intențiile de vot, urmată de Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone

HotNews acum 50 minute
​Candidata PSD Gabriela Firea se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 32%, urmată de candidatul independent susținut de Alianţa Dreapta Unită, Nicușor Dan, cotat cu 31%, conform unui sondaj realizat online de Epsil

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 6 ore
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

Dacă ești de dreapta, pe 9 iunie votează PNL! (P)

Ziua News acum 31 minute
Partidul Național Liberal este marele partid al dreptei românești și parte din cea mai mare familie europeană de dreapta - Partidul Popularilor Europeni. Dreapta înseamnă pentru Partidul Național Liberal apărarea credinței și valorilor noastre națio

Circa 2,3 MILIARDE de euro fonduri europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, absorbite de la începutul anului

Gandul acum 4 ore
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat vineri că aproximativ 2,3 miliarde de euro au fost absorbite din fonduri europene de la începutul anului 2024 pentru agricultură și dezvoltare rurală. Aceste fonduri, rambursate de Comis

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

29°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°