* asta îşi propune Agenţia Regională Sud-Est, printr-un proiect derulat în colaborare cu Confcomercio Verona, din Italia
Complexul balnear "Turist" de pe malul Lacului Sărat găzduieşte, începând de ieri, un seminar de instruire, în cadrul proiectului "Consolidarea capacităţii instituţionale a Consorţiului Regional al Regiunii de Dezvoltare Sud-Est (CRSE)". Proiectul respectiv este finanţat din Fondul Social European, a demarat în septembrie 2009 şi este prevăzut să se deruleze pe durata a 24 de luni. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est colaborează, pentru implementarea sa, cu Confcomercio Verona, membră a Uniunii Regionale pentru Comerţ, Turism şi Servicii din regiunea Veneato, Italia.
Obiectivul proiectului constă în consolidarea capacităţii instituţionale a CRSE, pentru îmbunătăţirea corelării ofertei învăţământului profesional şi tehnic, precum şi a celui universitar, cu cererea pieţei muncii. Altfel spus, CRSE îşi propune să contribuie la o mai bună comunicare între absolvenţi şi angajatori.
Activităţile de instruire ale grupului ţintă, începute ieri la aşezământul de lângă Lacu Sărat, sunt prevăzute să dureze până mâine, 29 ianuarie. La discuţii participă 33 de persoane, membri ai Consorţiului Regional şi reprezentanţi ai Inspectoratelor Şcolare Judeţene din Regiunea Sud-Est, ai Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ai Comitetelor Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social în Formare Profesională, ai Consiliilor Judeţene şi ai universităţilor reprezentative din regiune. * asta îşi propune Agenţia Regională Sud-Est, printr-un proiect derulat în colaborare cu Confcomercio Verona, din Italia
Complexul balnear "Turist" de pe malul Lacului Sărat găzduieşte, începând de ieri, un seminar de instruire, în cadrul proiectului "Consolidarea capacităţii instituţionale a Consorţiului Regional al Regiunii de Dezvoltare