Acesta este visul lui Flavius Stoican, aflat la început într-o nouă meserie. A pornit de jos, iar într-un interviu acordat gsp.ro povesteşte toate sentimentele trăite ca antrenor la o formaţie de liga a treia

Flavius Stoican încearcă de cîteva luni să-şi facă un nume în breasla antrenorilor. Oficial, nu şi-a pus ghetele în cui, mai intră să joace la cei 33 de ani împliniţi în noiembrie. "Mă simt tinerel, mingea încă mă mai ascultă pe teren", a declarat cel pe care Cristi Borcea îl alinta "Zizou". Cu Minerul Mehedinţi, formaţia pe care o conduce, este pe locul 2 în Seria C5, la un punct de ACS Recaş. Stoican a vrut să rămînă acasă, la Severin, şi pentru a fi aproape de familie după ani petrecuţi departe, prin cantonamente. Se simte împlinit în viaţa privată, aşteaptă cuminte, ca un şcolar în ale noii meserii, să dea piept cu marea performanţă.

- Flavius, de ce te-ai apucat de antrenorat şi n-ai făcut altceva, poate în fotbal, poate o afacere?

- Eu am vrut aşa. Şi mă bucur. Vreau să promovez la vară în a doua ligă, apoi să urc o treapta mai sus. Mi-aş dori ca în fiecare an să realizez ceva.

- Ai avut oferte şi mai bune decît să antrenezi pe Minerul Mehedinţi în divizia a treia?

- Da, numai că am dorit să dau o mînă de ajutor aici. Mi-a fost greu la început, dar sînt încă tînăr şi nu mă dau la o parte de la muncă. Băieţilor le este drag să-i antrenez, cel puţin aşa simt eu, în sensul că văd că se pregătesc din suflet.

- Ce le-ai spus la primul antrenament?

- Cuvintele exacte erau, dacă mă ţine bine memoria: Prin muncă şi noroc puteţi ajunge mari!

Il Luce, Dan Petrescu, Schuster

- Ce antrenori îţi servesc ca şi model?

- N-am pe cineva anume. Am luat şi iau de la fiecare cîte ceva care să mi se potrivească. Mircea Lucescu era omul care ştia tot despre jucătorul său, despre adversari, despre teren, despre cum bate vînt