Nimic mai plin de farmec decât o plimbare pe caile ferate române la 1900 in compania lui I.L. Caragiale. Cu opriri la Ploiesti, la C. Dobrogeanu-Gherea, la Câmpina lui N. Grigorescu, la Sinaia, la Mariile lor Carol si "madam Carol", sau, daca o luai spre Buzau, la Mizil, la amicul sau Leonida Condeescu.
In orice parte ai lua-o, dai peste marele scriitor si o faci, ca sa zicem asa, mergând cu trenul. Evident, cu oprire la Mizil, unde prietenul sau, Leonida Condeescu era primar (a fost intre 1899-1905). Un primar care avea doua idei, nebune amândoua: sa faca un teatru la Mizil si sa obtina ca expresul de Berlin sa opreasca un minut si la Mizil, iar pe tablitele vagoanelor sa stea scris Bucuresti-Breslau, via Mizil (Condeescu a avut si o alta idee nebuna, la 8 ianuarie 1908: sa se arunce in fata expresului acesta in chiar gara din Mizil. Un personaj de literatura, nu intâmplator prezent de atatea ori in scrisul lui Caragiale!).
La Ploiesti, desigur, in orasul adolescentei sale, Caragiale se oprea mai intâi in gara, unde avea vad, chiar la restaurantul acesteia, C. Dobrogeanu-Gherea. Gherea ii era prieten, protector si uneori ii daruia scriitorului cate un mic stipendiu. Ca atunci când criticul si patronul restaurantului garii ploiestene manifesta intentia sa scoata revista "Literatura si stiinta" (o si editeaza), iar pentru aceasta cere colaborari la prieteni: lui Vlahuta, lui Delavrancea si, fireste, lui Caragiale. Dramaturgul uita sa-i dea articolul si Gherea il abordeaza in restaurantul sau de la Ploiesti: "Bine, bre, omule, toti la câti m-am adresat mi-au dat câte ceva. De ce nu vrei sa-mi dai si tu o bucata?" "Ce sa-ti dau, ce sa-ti dau? Cum crezi tu ca are cineva chef de scris, când intra seara in casa si foc nu, ciai nu, tutun nu?" Gherea intelege si ii ofera 1.000-2.000 de lei. Contra articolului, fireste. Dar articolul tot nu vine si
