Cred ca relatia operei lui George Enescu cu noi, românii melomani de azi, a ramas tot in faza eternei descoperiri. Adica avem nevoie - ca si publicul de aiurea - de interpretari foarte bune pentru a retrai revelatia unei muzici mai accesibile decât se crede, captivante si marcate de un fior spiritual si emotional unic.
Stim ca tarele societatii românesti l-au nefericit adânc in timpul vietii si pe marele artist. De aceea, luând partea de lehamite si de zadarnicie ca pe o constanta nationala, am sa-mi permit sa impartasesc entuziasmul produs de ascultarea celor doua albume care cuprind - in premiera mondiala - integrala creatiei enesciene pentru vioara si pian, in interpretarea violonistului Remus Azoitei si a pianistului Eduard Stan.
Aparute in 2007 si respectiv 2008 la casa de discuri Hanssler Classic, cele doua albume reprezinta de fapt o stare de gratie artistica, un moment de apogeu al unui cuplu cameral format din doi artisti români care traiesc in afara tarii si care - asemenea astronautilor de pretutindeni când isi povestesc impresiile si fotografiile - ne arata cât de frumos arata spiritul românesc atunci când este privit de departe, sublimat de dorul departarilor, in spiritul in care a fost de fapt scrisa majoritatea creatiei lui Enescu.
Desi traiesc in tari diferite, Remus Azoitei fiind profesor in Anglia la Royal Academy of Music din Londra, iar Eduard Stan - la Hanovra (Germania), ei cânta de multi ani impreuna, creatia lui George Enescu reprezentând rodul unei pasiuni comune si nu scopul unui proiect conjunctural. De aceea, nu intâmplarea a facut ca cei doi muzicieni sa fie protagonistii unui amplu turneu de concerte international organizat de Institutul Cultural Român si dedicat creatiei lui Enescu si Brahms, turneu care i-a purtat cu succes in anul 2009 in sali importante din Europa si Statele Unite.
Desi firi si te
