Inainte de a intinde mâna spre cafeaua de dimineaţă, pipăim locul unde am lăsat telecomanda aseară. Noi, românii, suntem ceva mai modeşti şi cei mai mulţi avem un singur aparat, pus, de obicei, in sufragerie, pentru uzul intregii familii. De aici, un nou simbol al puterii: priviţi, când sunteţi in vizită la nişte amici, cine ţine telecomanda şi veţi şti sigur cine conduce familia.

In consecinţă, apare şi o nouă sursă de conflict - meciul bărbatului sau filmul nevestei, amândouă contra MTV sau oricărui alt program care difuzează muzică pentru cel mic? Dacă nu am ajuns incă să ne instalăm televizoare şi in bucătărie, este din pricina faptului ca mulţi români sunt trăitori la bloc, iar acolo abia de incape gospodina, care, pentru a avea loc, trebuie să facă felurile de mâncare pe rând, cratiţele excluzând mixerul, iar toate impreună excluzând tava in care se pregăteşte friptura. Dar, pas cu pas, in camera adolescenţilor şi chiar şi a copiilor apare un televizor, marcând decisiv ruptura dintre generaţii: alte programe nu inseamnă numai alte preferinţe ci şi alte mentalităţi, alte valori, alte tipare comportamentale. Televizorul ne marchează viaţa, dar ne-o şi conduce. Nu prin ceea ce aflăm, ci prin ceea ce vedem. Avem un vag control asupra mesajului pe care ni-l dorim exprimat şi nici un fel de control asupra multiplelor mesaje subliminale transmise şi receptate. Mai ales ele presează asupra noastră pentru că selecţia şi descifrarea sunt strâns legate de universul cunoscut, de aspiraţii şi, nu in ultimul rind, de fondul cultural. Puţini au capacitatea de a fi atenţi la mai multe lucruri deodată. Atenţia distributivă se educă şi a privi la televizor nu este un dat natural, in firea omului, astfel incât unii rămân pironiţi pe decolteul prezentatoarei, alţii cu ei pe fundalul emisiunii unde mai mereu se petrece ceva, sesizând intr-un târziu ca nu au ascultat