Dumnezeu nu poate fi inteles in intregime, adevarata cunoastere a lui Dunmezeu este vederea care consta in nevedere, o epistemologie care nu face apel la ratiune, necuprinderea lui Dumnezeu nu se datoreaza in acest caz incapacitatii epistemologice, ci infinitatii lui Dumnezeu.
Mai mult, aceasta cunoastere nu ne e mediata de o imagine a lui Dumnezeu, ci este o cunoastere derivata, care se realizeaza prin contemplare, in sufletul misticului. Moise (o imagine preferata a lui Grigorie de Nyssa) nu poate cunoaste nimic despre Dumnezeu, ci doar poate experimenta prezenta Lui intr-o uniune a dragostei mistice. Aceasta experienta este ciclica, pierduta si regasita din nou si din nou, e o perpetua descoperire a profunzimii si a unui proces fara de sfarsit al "devenirii". Iata asadar o imagine inconfundabila a gandirii lui Grigorie de Nyssa (unul dintre cei mai elocventi ganditori bizantini din prima perioada, in imaginea alaturata), in care nu se poate recunoaste doar un puternic ton personal, ci si o influenta neoplatonica. Gandirea lui face posibil dialogul despre o epistemologie crestina totala si totalizatoare.
Mecanismul experientei mistice, la Grigorie de Nyssa, are trei momente in cunoasterea lui Dumnezeu prin contemplare:
a). Partea activa a sufletului este regasita in procesul de purificare, dupa ce, intre timp, pana in pragul purificarii, sufletul asista pasiv la propria dezintegrare in fata atacului pacatelor. Partea contemplativa in perceptia sufletului ca Dumnezeu, care exista singur cu adevarat.
b). Urmeaza apoi locul adevarat al contemplarii, care nu este altundeva decat "in abditum mentis", dupa expresia lui Augustin, in adancul sufletului, "unde se afla Imparatia", dupa spusa Evangheliei. Locul contemplatiei este in sine inexprimabil, desi nu este scopul contemplatiei.
c). Sufletul trece dincolo de contemplatie, iar i
