Tot mai mulţi tineri fredonează la sfârşit de săptămână versurile melodiilor preferate, alături de prieteni. Patronii de cluburi organizează tot mai des seri de karaoke, după ce au observat că acest tip de distracţie câştigă teren.
Dacă în urmă cu doi-trei ani acest gen de petreceri se organizau o singură dată pe an, acum în fiecare săptămână există seri speciale pentru karaoke.
Muzica populară, în topul preferinţelor
„Eu mă ocup de atmosfera serii de trei ani şi pot să spun că avem din ce în ce mai mulţi clienţi fideli, care vin în fiecare săptămână“, explică Dan Apetreii, DJ într-un club din oraş.
Cei care aleg să se distreze cântă alături de prieteni mai ales cântece vechi şi foarte cunoscute. În topul preferinţelor se află şi muzica românească, iar cireaşa de pe tort, ingredientul care aduce distracţia garantată este muzica populară. „Vin la karaoke în fiecare joi, e super distractiv şi deja am propriul meu repertoriu“, povesteşte încântată Mihaela Cernat, agent de vânzări. Serile de karaoke sunt organizate în unele cluburi şi de două ori pe săptămână, iar în perioda Sărbătorilor sau a vacanţelor şcolare intrarea se face pe bază de rezervare. „Lumea vine să cânte de plăcere. Diferenţa dintre o seară de discotecă este că ai posibilitatea să participi şi tu, să cânţi şi să te simţi ca o vedetă“, completează Dan Apetreii.
Pentru a atrage clienţii într-un număr cât mai mare, organizatorii pun la punct serate speciale şi oferă premii participanţilor. Intrarea la un astfel de eveniment costă 30 de lei, sumă din care clienţii vor primi diferite băuturi.
La petrecerile fără invitaţi speciali intrarea este liberă, iar rezervările trebuie făcute din timp pentru a vă asigura un loc pentru distracţie. „Îmi place la karaoke, merg în primul rând pentru distracţie“, mai spune tânărul Laurenţiu Dincă.