Guvernul a avizat, astăzi, înfiinţarea celor două companii naţionale în sectorul energiei: „Electra” şi „Hidroenergetica” - denumită iniţial „Energetica” şi rebotezată astăzi, din raţiuni de „continuitate şi credibilitate”. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a anunţat că „Electra” va fi condusă de Constantin Bălăşoiu, actualul director general al Complexului Energetic Craiova, iar „Hidroenergetica” de Mihai David, actualul director general al Hidroelectrica. „Aveam nevoie de două companii mari comparabile cu firmele din zonă, atât ca dimensiune, cât şi ca structură a ceea ce înseamnă producţia de energie, care este rigidă, deoarece avem producători pe cărbune, nuclear şi pe hidro, dar nu avem create condiţiile unei competiţii reale, pentru că niciodată nu o să poţi pune în competiţie producătorul pe hidro cu cel pe cărbune în ceea ce înseamnă valorificarea în mod transparent pe piaţa energiei. De aceea, şi în decursul timpului, au apărut şi «băieţii deştepţi», au apărut şi situaţii anacronice pentru piaţă", a declarat ministrul Economiei.
Întrebat de jurnalişti dacă prin înfiinţarea celor două companii va creşte preţul la energie, ministrul a răspuns din nou negativ, arătând că nu structura companiilor este cea care va determina creşterea preţului, ci piaţa însăşi va fluctua, în creştere sau scădere.
Proiectul final de act normativ, avizat de toţi miniştrii implicaţi, stabileşte că prima companie naţională, denumită „Electra", va avea în structură complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova cu sucursalele sale, Nuclearelectrica, sucursalele Hidroelectrica din Râmnicu Vâlcea, Sibiu şi Târgu Jiu, filiala Hidroserv din cadrul Hidroelectrica şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.
A doua companie naţională, „Hidroenergetica", va fi înfiinţată prin fuziunea filialelor Electrocentrale Deva şi Electrocentrale Bucu